Primele 202 000 de dosare de pensie, evaluate complet. Pensiile foarte mici ar urma să crească după recalculare. Pensionarii acuză că procesul nu e transparent

21 aprilie 2021, 21:23

Din aproximativ 5 milioane de dosare de pensii care vor fi recalculate, au fost evaluate aproape 250 de mii. Însă doar 202 mii sunt finalizate complet. La peste 40 de mii s-au strecurat şi erori.

Raluca Turcan, ministrul Muncii: Ne interesează ca în format electronic să apară toţi indicatorii cu valoare de contributivitate în calculul pensiilor, astfel încât, în momentul în care vom recalcula toate pensiile, acestea să reflecte toată activitatea contributivă pe care oamenii au avut-o.

Ministrul Muncii spune că după recalculare vor fi diferenţe doar în plus şi vor creşte mai repede pensiile mici. Reprezentanţii pensionarilor acuză însă că procesul nu e transparent şi au dat Guvernul în judecată.

Dumitru Cojanu, preşedintele Federaţiei Pensionarilor „Unirea”, vicepreședintele Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice: Acest proces de recalculare, nu ştim nimic. Ar trebui să le arate dosarele acestea pe categorii, ce a recalculat, ce era în vechea situaţie, ce este în noua situaţie. Spune nişte lucruri la general, ca să-i ţină în priză pe pensionarii care aşteaptă ceva, dar nu se ştie ce se aşteaptă.

Adrian Bența, consultant fiscal: Anul acesta nu mă aştept să fie vreo creştere a punctului de pensie. Bugetul este deja adoptat şi, deşi pare să avem o creştere economică, încă nu este o creştere consolidată.

Expertul crede că recalcularea pensiilor poate dura şi câţiva ani, în condiţiile în care trebuie corectate erorile în fiecare dosar din cele cinci milioane.

Punctajul pentru calcul va fi reactualizat în funcţie de documente. Un volum enorm de muncă pentru angajați.

Raluca Turcan, ministrul Muncii: Sunt oameni care şi-au dublat activitatea şi aceştia trebuie stimulaţi. Noi asta dorim să facem, să normăm exact activitatea astfel încât să nu ajungem la anomalii cum am mai avut pe perioada pandemiei în care, de la nişte stimulente pentru anumite segmente implicate direct în combaterea pandemiei, am ajuns la generalizarea acordării acestora şi ulterior la blocaje.

În perioada următoare vor fi recrutaţi peste o mie de oameni pentru evaluarea dosarelor de pensii. Vor fi angajaţi pe durată determinată, pentru cel mult două luni, a anunțat ministrul Muncii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă