Primarul oraşului Amsterdam vrea să desfiinţeze Cartierul Roşu. Consideră că demnitatea prostituatelor, din vitrine, nu e respectată

Celebrele case de toleranță din centrul Amsterdamului ar putea fi mutate, sau prostituatele nu vor mai avea voie să stea în vitrine. Și asta nu pentru că administrația orașului ar fi împotriva acestor locuri, ci pentru că primărița consideră că demnitatea lucrătoarelor nu este respectată.

05 Iulie 2019, 12:49 |

În Cartierul Roşu, din Amsterdam, nu e linişte niciodată. Mii de turiști vin săptămânal să vadă vitrinele în care lucrătoarele sexuale încearcă să-și atragă clienții.

Turiștii le fotografiază, sau le batjocoresc. Pentru primărița orașului olandez aceasta este o situație inacceptabilă, așa că ia în calcul mai multe posibilități.

„Nu suntem multumiţi de turiştii care vin aici să se drogheze, să se uite la lucrătoarele sexuale, sau să se îmbete ca apoi să vomite noaptea pe străzi şi prin urmare vom face ceva”, spune primarul Amsterdamului, Femke Halsema.

O variantă ar fi mutarea prostituatelor din centrul orașului, o soluție care nu este pe placul acestora. De altfel, cei care locuiesc în zonă spun că nu fetele sunt problema, ci vizitatorii necivilizaţi.

Totuși, primariţei nu i se pare normal ca turiștii să viziteze Cartierul Roșu ca pe o grădina zoologică. Nu vrea să interzică practicarea celei mai vechi meserii, dar se gândește serios fie să le ceară caselor de toleranță să-și atragă altfel clienții, fie să micșoreze numărul prostituatelor care lucrează în centru, oferindu-le un spațiu de lucru într-un alt cartier din Amsterdam.

Edilul ia în calcul și lărgirea celebrei zone roșii, astfel încât traficul să nu mai fie perturbat.

 

 

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 4°C
IASI 2°C 3°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 4°C 2°C
CRAIOVA 4°C 4°C
BRASOV -2°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI