Primarul General, Gabriela Firea, se gândește să facă un referendum pentru vinieta „Oxigen”

Poluare urbană
Poluare urbană
3 februarie 2020, 13:11

„Am văzut că se organizează petiții, acțiuni, chiar mitinguri împotriva vinietei Oxigen. Nicio problemă, noi putem să renunțăm și la program, dacă asta își doresc bucureștenii. Dacă asta ne dorim, să fim singurul oraș european în care să circulăm cu mașini non-euro, euro,1, 2, eu fac ce spun cetățenii.(…) Pe de o parte de ce nu am curaj să iau măsuri, să eliminăm din trafic autoturismele care ne omoară. Pe de altă parte, atunci când luăm măsuri, de ce luăm, că îngrădim dreptul constituțional de a folosi un bun proprietate privată. Cetățenii au decis pentru că este cel mai democratic mod cu putință, de a conduce. Cetățenii și-au ales un primar, au ales majoritatea în Consiliul General și aceștia iau măsuri responsabile și în urma unor dezbateri transparente”, a declarat, luni, Gabriela Firea.

Primarul general spune că a primit feedback-uri pozitive din parte bucureștenilor, care susțin că își doresc să dispară autoturismele intens poluante.

„Dacă doriți, organizăm un referendum, dar este anormal ca noi să organizăm un referendum pentru ceea ce europenii la care noi ne uităm au decis de mult, și anume poluatorul plătește. Mi-a venit acum ideea, încerc să înțeleg cum este mai bine să procedăm. Trei ani de zile m-ați acuzat că nu luăm măsuri cu aceste rable. Când am luat măsura, mitinguri, petiții, jigniri. Facem cum vrea toată lumea”, a mai spus sursa citată.

De la 1 martie, mașinile sub Euro 4 vor plăti vinieta Oxigen, iar mașinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul oraşului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021.

Mai mult, potrivit unui amendament al acestui proiect, mașinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în București de la 1 ianuarie 2022, iar pentru cele Euro 3 restricția este valabilă din anul 2024. Potrivit aceluiasi amendament, sunt exceptate de la plata vinietei scuterele si motocicletele, dar si autovehiculele cu norma de poluare Euro 3 care funcționează cu GNL, GNC și GPL.

Potrivit proiectului de hotărâre adoptat începând cu data de 01 ianuarie 2020 și amânat pentru 1 martie, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizata mai mică de cinci tone pe arterele din Bucureşti este restricţionat zilnic, de luni pană vineri, cu exceptia sărbatorilor legale, în intervalul 07:00-22:00, după cum urmează:

– pentru cele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, accesul este interzis în Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziţionării unei viniete electronice Oxigen

– pentru cele cu norma de poluare Euro 3 şi Euro 4, accesul este pemis pe toate strazile municipiului Bucureşti numai în urma achiziţionării unei viniete electronice Oxigen; Restricţia pentru Euro 4 se aplica din 2021.

– mașinile electrice, hibride sau cu norma de poluare Euro 5 şi Euro 6, au acces fără restrictii pe toate arterele;

Pentru maşinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 şi 4 – 5 lei pe zi.

Şoferii care circula fară vinieta corespunzătoare vor fi sancţionaţi cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei.

Acestea vor fi tarifele:

– Non-euro – 15 lei/ zi, 300 lei/luna si 1.900 lei/an

– Euro 1 – 15/zi, 250 lei/luna si 1.700 lei/an

– Euro 2 – 15 lei/zi, 200 lei/luna, 1.500 lei/an

– Euro 3 – 5 lei/zi, 100 lei/luna sau 700 lei/an

– Euro 4 – 5 lei/zi, 80 lei/luna sau 500 lei/an

Următoarele categorii de autovehicule sunt exceptate:

– cele electrice şi hibrid

– scuterele şi motocicletele

– cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi precum si cele aflate in proprietatea persoanelor cu dizabilitati care poseda certificat de incadrare in grad grav de handicap, cu insoțitor, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de pe raza Municipiului București

– cele destinate transmisiunilor radio şi tv

– autovehiculele aparţinând poliţiei, pompierilor, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apararii Naţionale, unitatilor speciale ale Serviciului Român de Informaţi şi ale Serviciului de Protectie şi Pază, Servicului de Telecomunicatii Speciale, Servicului de

Informatii Externe, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public,

– servicile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă

– Societatea Naţională de Cruce Roşie din România

– serviciile de ambulanţă

– Societatea Transport Bucuresti STB

– cele utilizate la intervenţiile la căile de comunicaţie şi reţelele edilitare

– cele istorice, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului

– cele preväzute ca fiind exceptate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte.

Se defineşte Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă-bd. Märäşeşti – str. Mitropolit Nifon- bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie şos.Pandurilor şos.Cotroceni -spl. Independentei – str. Ştirbei Vodă – str. Berzei str. Buzeşti -p-ta Victoriei.

Vinietele OXIGEN se vor putea achizitiona online, din benzinarii, prin sms sau aplicații online ale Primariei Capitalei, care vor fi realizate special în acest scop.

Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă-bd. Märäşeşti – str. Mitropolit Nifon- bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie Şos.Pandurilor şos.Cotroceni -Spl. Independentei – str. Ştirbei Vodă – Str. Berzei str. Buzeşti -P-ta Victoriei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite