Gabriela Firea spune că apa de la robinete este potabilă în București și că nu este nevoie ca locuitorii să își facă stocuri de apă plată. Primarul Capitalei a dat asigurări că angajații Apa Nova verifică de 2-3 ori pe zi calitatea apei și că aceasta este potabilă.
"Am luat personal legătura cu cei de la Apa Nova. (...) Eu îi rog pe cetățeni, în primul rând din București, dar de peste tot să aibă totuși încredere în autoritățile centrale și locale pentru că noi muncim, dar ei trebuie să stea acasă. Doar activitățile esențiale trebuie să funcționeze, restul pot să ia o pauză pentru o perioadă de timp", a declarat duminică Gabriela Firea, la un post de știri.
Primarul Capitalei a subliniat că nu este nevoie de stocuri de apă plată.
"Noi luăm câte 2-3 probe pe zi. Nu se pune problema infectării sau infestării, se poate bea apă de la robinet, fără filtru. Cine vrea să facă stocuri să le facă, dar asta nu înseamnă că rămâne cineva fără apă", a declarat Firea.
Sursa: Mediafax