Primarul de Iaşi, Mihai Chirica, contestat de unii în PSD, susţinut de alţii

15 februarie 2017, 09:45

Aproximativ o treime dintre primarii PSD din judeţul Iaşi s-au întâlnit să decidă cum poate fi sancţionat primarul Iaşului, Mihai Chirica, pentru că a criticat guvernul în ultima vreme. Chirica este şi vicepreşedintele PSD, dar şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Iaşi. Primarii social-democraţi au cerut o soluţie conducerii centrale.

MIHAI MIHALACHE, primarul comunei Schitu Duca: „Doar Biroul Permanent Naţional poate face să-i ridice astăzi susţinerea pentru preşedinte interimar la Iaşi. Credeţi că astăzi se va lua o decizie în acest sens? Nu ştiu. Bucureştiul, în cel mai scurt timp, are obligaţia să decidă soarta lui Mihai Chirică ca preşedinte interimar al PSD Iaşi. Dar ca membru de partid? Nu discutăm de membru de partid.”

DUMITRU PANTAZI, primarul municipiului Paşcani: „Ne manifestăm dorinţa şi susţinerea guvernului Grindeanu şi a conducerii partidului. Dar de declaraţiile domnului Chirica ce părere aveţi? Îi aparţin dumnealui, şi le asumă. Credeţi că a făcut bine ce a făcut, a pus în pericol organizaţia PSD Iaşi la Bucureşti? Nu mă pot pronunţa acum. Este şi o scrisoare manifest împotriva domnului Chirica pe care o trimiteţi la Bucureşti? Nu.”

Mihai Chirica le-a spus colegilor că deciziile politice se iau la sediul partidului, şi nu la restaurant.

MIHAI CHIRICA, preşedinte interimar al PSD Iaşi: „Nu cred că prin tot ceea ce am spus am ofensat vreodată social-democraţia. Disciplina de partid este absolut necesară în orice formaţiune politică, indiferent cum se numeşte ea. Dar disciplina de partid are nevoie şi de raţiune. E corect să fie şi alte puncte de vedere, le respect. Eu am instituit această formulă democratică de a comunica în partid şi nu mă pot dezice de ea. Prin urmare cred că e normal să comunicăm. Sediul partidului le aparţine şi lor, nu există o cheie unică acolo în care intri doar dacă şeful te primeşte. Se pot întâlni acolo, pot dezbate, putem dezbate şi putem trage concluzii”.

PSD se va întruni în şedinţă cu liderii organizaţiilor cel mai probabil la sfârşitul săptămânii.

Întrebat dacă „se va pune problema excluderii lui Mihai Chirica din partid”, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a răspuns: „Eu nu vreau să se pună această problemă”.

După toate aceste discuţii, în sprijinul lui Mihai Chirica a venit organizaţia municipală Iaşi. În comunicatul PSD Iaşi se arată că Mihai Chirica înţelege să fie primarul tuturor ieşenilor, inclusiv al miilor de persoane care au ales să se manifeste paşnic în stradă, nu doar al membrilor PSD.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite