Primarii, nemulțumiți de buget. Ei spun că primesc prea puțini bani și nu vor putea să-și realizeze proiectele

29 ianuarie 2019, 14:03

ORA 14.00 La această oră are loc o reuniune a Asociației Municipiilor din România, primarii marilor orașe discută înainte de această întâlnire pe care o vor avea cu ministrul Finanțelor, a transmis Andreea Dumitrescu, pentru Telejurnal. Nemulțumirile lor sunt mai vechi, încă de anul trecut, când a fost scăzut impozitul pe venit de la 10 la 16% și, deși în proiectul de buget era stipulat faptul că nu vor avea fonduri mai puține decât în 2017, ei bine acest lucru nu s-a întâmplat, primarii marilor orașe reclamă faptul că au pierdut milioane de euro și nu au putut să-și continue proiectele de dezvoltare. Ei susțin că ar fi nevoie ca în bugetul de anul acesta să fie alocat un procent de 66% din impozitul pe venit pentru a putea ajunge la nivelul de finanțare din 2017. Însă susțin că în luna noiembrie a anului trecut au existat negocieri cu reprezentanții guvernului și a fost convenit ca un procent de 60% din impozitul pe venit să rămână localităților în care sunt produse veniturile. Restul – 20% să meargă către consiliile județene și alte 20% să meargă într-un fond de reechilibrare a comunităților mai puțin dezvoltate. Însă, potrivit informațiilor obținute din surse guvernamentale, în proiectul de buget sunt prevăzute cu totul alte procente, care-i nemulțumesc pe primarii marilor orașe, care spun că va fi o problemă inclusiv de funcționare a acestora și ar fi anulate fondurile europene pe care reușesc să le atragă.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Auzim în fiecare seară la televizor că țara este pe plus, bugetul este pe plus, încasările merg foarte bine, economia duduie, dacă economia duduie, de ce trebuie să tăiem de la proiectele de dezvoltare? Bucureștenii contribuie la PIB național cu 25% din acesta. Măcar atât să i se întoarcă, un 55%”.

Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca: „Ce se întâmplă peste tot în Europa este așa-numita revoluție a devoluției. Asta înseamnă că tot mai multe probleme se întâmplă la nivel local și autoritățile centrale lasă mai multe resurse financiare la nivel local pentru a se putea descurca cu problemele de trafic, de locuințe sociale și sărăcie, de parcări, de locuri de muncă, de investiții”

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor: „Vom vedea dyupă întâlnirea de la ora 15.00 care va fi propunerea pe care cele patru structuri o agreează împreună. Noi am spus, ca și guvern, 100% la nivel local, mai departe vedem care este propunerea pe care cu toții să o agreeze”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite