Primăria sectorului 5 al Capitalei vrea să cumpere ceasuri cu GPS pentru monitorizarea elevilor

4 septembrie 2018, 21:29

La sfârşitul anului şcolar, părinţii din sectorul 5 al Capitalei au fost întrebaţi dacă sunt de acord să primească de la primărie, gratuit, ceasuri inteligente pentru copiii din ciclul primar, cu ajutorul cărora să ştie exact unde sunt cei mici.

Printre părinţi şi bunici, opiniile sunt împărţite.

Ceasurile funcţionează cu o cartelă SIM. Prin intermediul unei aplicaţii, părintele vede exact, cu ajutorul semnalului GPS, unde este copilul. Iar cei mici pot lua rapid legătura cu părinţii, în caz de pericol. Deşi în curând începe şcoala, iar proiectul e anunţat de câteva luni, detalii nu există.

Ce ştim până în acest moment este că de sistemul de monitorizare se va ocupa Poliţia Locală a sectorului 5. Însă, cât va costa proiectul şi câte ceasuri vor fi cumpărate sunt întrebări la care, până acum, reprezentanţii primăriei nu au oferit un răspuns.

Nu sunt cunoscute nici detalii legate de securitatea datelor sau cum vor fi gestionate situaţiile în care copiii vor apăsa în neştire butoanele de alarmă şi vor cere ajutor în glumă. În magazine, ceasurile inteligente pentru copii costă de la o sută de lei până la o mie de lei sau chiar mai mult.

La sfârşitul anului trecut, Germania a interzis vânzarea de ceasuri inteligente cu funcţie de ascultare pentru copii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite