Primăria Constanța va deconta testarea profesorilor pentru Covid-19

Testare coronavirus
Testare coronavirus
7 septembrie 2020, 22:00

Potrivit primarului Constanței, Decebal Făgădău, banii alocați de Consiliul local pentru deschiderea cursurilor în condiții de siguranță vor merge, pe baza cererilor făcute, către cele 69 de unități școlare cu personalitate juridică și 30 fără personalitate juridică.

Unul dintre obiectivele autorităților locale este testarea tuturor cadrelor didactice. „Nu este obligatoriu. Indiferent dacă se testează în sistemul public ori privat. Tot ceea ce trebuie să facă directorii unităților școlare este să ne solicite acest lucru. În secunda 2, vor primi banii. Prioritară este testarea dascălilor. În învățământul public avem aproape 3000 de dascăli”, a afirmat primarul.

De asemenea, banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de măști pentru cadrele didactice și copii. „Avem peste 40.000 de copii și avem nevoie de 5 măști pe zi sau de măști care se pot refolosi. Decizia o vor lua cadrele didactice și părinții. Directorul face cerere și noi dăm banii”, a mai spus Decebal Făgădău.

Totodată, sumele alocate sunt destinate și achiziției de dezinfectanți și produse de curățenie, dar și pentru digitalizarea învățământului. „În fiecare clasă ne dorim să avem câte un echipament pentru transmisia online. Primăria decontează din luna martie deja abonamente pentru diferite platforme, în funcție de ce a ales fiecare școală”, a mai transmis primarul.

 

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite