Primăria Capitalei ar putea acorda un stimulent de 1.000 de lei lunar copiilor cu handicap

Sumele ar urma să fie acordate de către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București
Sumele ar urma să fie acordate de către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București
14 iulie 2017, 11:04

Sumele ar urma să fie acordate de către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, beneficiari fiind doar copiii cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a Capitalei.

Actele necesare: certificatul de naștere și actul de identitate al copilului (pentru cei peste 14 ani); actul de identitate al reprezentantului legal și al celuilalt părinte; certificatul de încadrare în grad de handicap.

Stimulentul se va acorda doar până la împlinirea vârstei de 18 ani, „sub rezerva achitării de către beneficiar a obligațiilor de plată față de bugetul local”. DGASMB va consulta și prelucra informațiile, inclusiv datele cu caracter personal, înregistrate pe numele solicitantului, în evidențele Ministerului Finanțelor Publice — Agenția Națională de Administrare Fiscală. Stimulentul se va acorda doar prin virament bancar.

În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, sunt invocate prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011, conform căreia autoritățile administrației publice locale sunt obligate să intervină pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.

În același document sunt citate datele statistice furnizate de către Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități, potrivit cărora în trimestrul I al anului 2017 erau înregistrați un număr total de 4.666 copii cu handicap, dintre care: 3.229 cu handicap grav, 914 cu handicap accentuat, 486 cu handicap mediu și 37 cu handicap ușor.

În raportul de specialitate se mai arată că, în prezent, în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010, copiii cu handicap grav beneficiază de un buget personal complementar de 106 lei, de gratuități la transport, precum și de indemnizație de însoțitor în cuantum de 1.065 de lei sau asistent personal. Copilul cu handicap accentuat beneficiază de un buget personal complementar lunar de 79 de lei și de o serie de gratuități la transport. Copilul cu handicap mediu beneficiază de un buget personal complementar lunar în cuantum de 39 de lei, iar copilul cu handicap de tip HIV/SIDA primește o alocație lunară de hrană, calculată pe baza alocației zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă