Prima navă cu cereale din Ucraina, autorizată să navigheze spre Liban, după o inspecţie la intrarea în Bosfor

3 august 2022, 14:10

Nava de marfă Razoni plecase din Odesa luni dimineaţă, a ancorat la Istanbul şi a fost verificată de reprezentanţi ai Turciei, Rusiei, Ucrainei şi Naţiunilor Unite. Au cerut documentele echipajului, ale încărcăturii transportate, au făcut o inspecţie la bord – proceduri care au durat câteva ore.

În 5-6 zile, nava va ajunge la destinaţie, în Liban.

Kievul spera ca zilnic să plece din Ucraina câte un vas. În cele trei porturi ale Ucrainei aşteaptă 27 de nave încărcate cu cereale.

Peste 180.000 de tone de cereale ucrainene sunt în prezent în drum spre Constanţa.

Cunoscută drept grânarul Europei, Ucraina speră să poată exporta 20 de milioane de tone de cereale aflate în silozuri şi 40 de milioane de tone de cereale din recolta actuală, iniţial din portul Odesa, iar ulterior din porturile Pivdenîi şi Ciornomorsk pentru a putea face loc noii recolte. Transportul este însă afectat de problemele cu infrastructura feroviară precum şi de nivelul redus al apelor Dunării care face ca barjele să nu poată fi încărcate la capacitate maximă.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite