Programul prin care copiii primesc o masă caldă la școală a început și în Arad, la școala "Ilarion Felea". Startul ar fi trebuit dat încă de anul trecut, dar până acum nu exista un spațiu adecvat. Între timp, primăria a cumpărat mai multe containere pe post de săli de mese. Școala nu a fost întâmplător aleasă pentru acest program. Mulți dintre copii provin din familii nevoiașe.
Este pentru prima oară când cei peste 350 de elevi primesc mâncare caldă la școală. Meniul nu costă mai mult de 7 lei.
Chiar și așa, copiii au fost mulțumiți cu ce au primit.
Unitatea şcolară are elevi care provin în special din familii de etnie romă cu risc social, iar prin acest program conducerea unității speră să-i atragă mai mult la şcoală.
Deși copiii ar fi trebuit să primească mâncare caldă încă de anul trecut, acest lucru nu a fost posibil din cauza lipsei spațiului. Ca să remedieze problema, primăria a cumpărat mai multe containere, pe care le-a amenajat astfel încât să formeze o sală de mese. Improvizația a costat 300.000 de lei.
Banii pentru mâncare sunt alocați de guvern.