Prima ședință a noului cabinet. Florin Cîțu: Va fi o guvernare stabilă si de lungă durată. Miercurea viitoare avem şedinţă de guvern

23 decembrie 2020, 21:07

Am muncit ca să avem un guvern înainte de sărbători. Mulțumesc mult pentru tot ce ați făcut în această perioadă. Majoritatea ați fost în echipele de negociere. Sunt sigur că va fi o guvernare stabilă si de lungă durată, le-a spus proaspătul prim ministru miniștrilor săi.

Cîțu le-a mai spus miniștrilor că miercuri seara nu este o ședință de Guvern, ci discuții despre prioritățile pentru ședința de săptămâna viitoare, în general combaterea efectelor provocate de pandemie și finalizarea bugetului pentru anul 2021.

Premierul a anunțat că următoarea ședință de guvern va fi miercurea viitoare, 30 decembrie, la ora 13.00.

Cîţu a cerut miniştrilor să pregătească o serie de proiecte pentru combaterea efectelor negative generate de pandemie şi susţinerea mediului de afaceri.

„În această seară nu facem şedinţă de guvern. Sunt doar câteva lucruri pe care le pregătim pentru şedinţa următoare, care o să fie săptămâna viitoare. Sunt câteva priorităţi, în special pentru combaterea efectelor negative generate de pandemie şi câteva necesare pentru susţinerea mediului de afaceri şi finalizarea construcţiei bugetului pe anul 2021. (…) Mâine, când se va face transferul la ministere – acolo deja există materiale pregătite şi ar trebui să începem avizarea, să intrăm în procedură de avizare, pentru ca să avem toate avizele inclusiv de la Consiliul Legislativ la şedinţa de guvern de săptămâna viitoare”, a spus Cîţu.

El i-a solicitat ministrului Muncii, Raluca Turcan, promovarea proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru prelungirea măsurilor active până la 30 iunie 2021, arătând că acesta trebuie să fie gata săptămâna viitoare.

„Promovarea proiectului de ordonanţă de urgenţă privind prelungirea termenului de aplicare a programului guvernamental IMM Invest până la 30 iunie 2021 şi aprobarea noului subprogram Agro IMM Invest, cu aplicare până la acelaşi termen, imediat după primirea deciziei de autorizare din partea Comisiei Europene, până în data de 24 decembrie. Va fi emisă decizia de autorizare de către Comisia Europeană, avem această decizie, deci trebuie să mergem mai departe. Tot legat de scheme de ajutor de stat, Comisia Europeană a emis decizia de prelungire cu şase luni a perioadei de funcţionare a schemei de ajutor de stat pentru companiile mari, norme de finanţare şi garantare aferente au fost aprobate şi sunt înaintate spre publicare în Monitorul Oficial”, au fost alte priorităţi anunţate de premier.

Cîţu a făcut referire şi la proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care este instituită schema de ajutor de stat pentru întreprinderi din domeniul HoReCa.

„Avem promovarea proiectului de ordonanţă de urgenţă prin care este instituită schema de ajutor de stat privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderi din domeniul HoReCa – turism, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID-19. Aici este domnul ministru Claudiu Năsui – pentru săptămâna viitoare ar trebui să fim gata cu toate avizele. Această schemă a fost prenotificată la Comisia Europeană. După ce se vor transmite toate clarificările necesare în vederea verificării compatibilităţii schemei de ajutor de stat se va realiza şi notificarea oficială”, a spus premierul.

Guvernul României va fi condus de premierul Florin-Vasile Cîțu și va avea doi viceprim-miniștri: Ilie-Dan Barna și Kelemen Hunor.

Miniștrii Guvernului:

• Alexandru Nazare – ministrul finanțelor;

• Lucian Nicolae Bode – ministrul afacerilor interne;

• Bogdan Lucian Aurescu – ministrul afacerilor externe;

• Stelian-Cristian Ion – ministrul justiției;

• Nicolae-Ionel Ciucă – ministrul apărării naționale;

• Claudiu-Iulius-Gavril Năsui – ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului;

• Virgil-Daniel Popescu – ministrul energiei;

• Cătălin Drulă – ministrul transporturilor și infrastructurii;

• Nechita-Adrian Oros – ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;

• Tánczos Barna – ministrul mediului, apelor și pădurilor;

• Cseke Attila-Zoltán – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației;

• Cristian Ghinea – ministrul investițiilor și proiectelor europene;

• Raluca Turcan – ministrul muncii și protecției sociale;

• Vlad Vasile Voiculescu – ministrul sănătății;

• Sorin-Mihai Cîmpeanu – ministrul educației;

• Ciprian-Sergiu Teleman – ministrul cercetării, inovării și digitalizării;

• Bogdan Gheorghiu – ministrul culturii;

• Novák Carol-Eduard – ministrul tineretului și sportului.

În cursul acestei zile, Guvernul Florin Cîțu a primit votul de încredere în Parlament, după ce anterior miniștrii primiseră aviz favorabil în comisiile de specialitate. Miniștrii au depus apoi jurământul la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Klaus Iohannis.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite