Percheziţii ale DNA la Parchetul Tribunalului Botoşani şi la Poliţia Județeană

DNA
DNA
20 iulie 2017, 10:33

Ridicarea acesteia a avut loc la finalul unor percheziții care au avut loc atât la locuința acesteia, cât și în biroul de la Parchet.

La ieșirea din sediul Parchetului, Stăncescu a declarat că nu cunoaște motivele pentru care a fost ridicată.

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, joi dimineață, percheziții în biroul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, dar și la locuința acesteia din municipiul Botoșani.

Stăncescu a fost luată de procurori de la domiciliu și, împreună cu aceștia, au mers la sediul Parchetului, pentru ca prim-procurorul să asiste la percheziție, informează Agerpres.

Cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de serviciu, contra libertății persoanei, contra înfăptuirii justiției, săvârșite în perioada 2015-2016, se precizează într-un comunicat de presă al DNA.

Au fost efectuate percheziții domiciliare în șapte locații situate în municipiul Botoșani, din care patru sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile au avut loc în biroul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunal, dar și în trei birouri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă