Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Prim Plan: Reacţia partidelor la declaraţiile din Parlament ale preşedintelui Klaus Iohannis

Nu voi fi un simplu spectator! Este mesajul lansat în Parlament de preşedintele Klaus Iohannis, în legătură cu numirile de la vârful sistemului de Justiţie, care trebuie făcute în acest an. În discursul său din Parlament, şeful statului a avertizat din nou legislativul că blochează cererile procurorilor şi a cerut un an electoral fără derapaje şi propuneri populiste. Discursul preşedintelui a fost analizat în emisiunea Prim Plan de Claudiu Lucaci şi invitaţii săi: Alexandru Nazare (PNL), Ecaterina Andronescu (PSD), Cristian Diaconescu (PMP), Eugen Nicolicea (UNPR). Urmăriţi emisiunea AICI.

22 Februarie 2016, 20:06 (actualizat 24 Februarie 2016, 22:15) |
PRIM PLAN / Legea cu tocmeală, preferata politicienilor
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

"Nu voi fi un simplu spectator în acest proces şi nu mă voi limita la un rol formal. Voi acţiona, în virtutea atribuţiilor care îmi revin, pentru a mă asigura că parcursul pe care România a pornit în ceea ce priveşte întărirea statului de drept, independenţa justiţiei şi lupta anticorupţie este ferm continuat şi că sunt respectate cerinţele de profesionalism şi integritate", a declarat preşedintele Klaus Iohannis în primul mesaj adresat în acest an Parlamentului.

Iohannis a avut un mesaj şi pentru instituţiile statului: le-a cerut să acţioneze potrivit unei agende naţionale şi a unor obiective comune, nu separat sau în competiţie.

În perspectiva celor două campanii electorale din acest an, preşedintele le-a cerut parlamentarilor să renunţe la practicile consacrate în preajma alegerilor: promisiuni populiste, alocări de fonduri în funcţie de partid sau legi adoptate din calcule politice.

Discursul preşedintelui a fost  analizat în emisiunea Prim Plan de Claudiu Lucaci şi invitaţii săi: Alexandru Nazare (PNL), Ecaterina Andronescu (PSD), Cristian Diaconescu (PMP), Eugen Nicolicea (UNPR).

VIDEO
PRIM PLAN / Legea cu tocmeală, preferata politicienilor
Despre declaratia preşedintelui privind o altfel de politică în campania electorală

Ecaterina Andronescu, PSD: În nicio campanie eu nu am fost agresivă cu competitorii. Ne-am bătut pentru proiecte, am spus ce pot să fac, fără să atac adversarii politici. Cred că preşţedintele a vrut să  se refere la promisiuni.

Alexandru Nazare, PNL: Preşedintele a atins o chestiune care s-a dovedit a fi gravă anii trecuti: abuzul partidului sau guvernului aflat în functie, privind fondurile publice. Am avut o experienţă neplăcută atât  în 2008, cât şi în 2014. Preşedintele  a făcut apel la prudenţă, ca în an alectoral să nu se facă risipă.

Eugen Nicolicea, UNPR: Poate domnul Iohannis se gândeşte  că acest guvern poate să facă lucruri electorale pentru un partid.

Cristian Diaconescu, PMP: Partidele politice n-au nevoie de mentori într-o democraţie. Ele sunt responsabile în faţa electoratului. Directa lor responsabilitate e în faţa votului. Nu cred în alte mesaje de la alte instituţii, fie şi instituţia preşedintelui.

Despre declaraţia preşedintelui Iohannis privind votul politic care i-a scăpat pe unii parlamentari de reţinere sau arestare

Eugen Nicolicea: Nu există imunitate, parlamentarii nu pot fi reţinuti sau arestaţi fără încuviinţarea parlamentului, dar dosarul merge mai departe, justiţia nu este blocată. Miniştrii au o anumită protecţie, Curtea spune că nu este imunitate parlamentară, pentru că unii miniştri nu sunt parlamentari.

Alexandru Nazare: PNL votează pentru ridicarea imunităţii. A fost o decizie la nivel de partid. Nu ne substituim noi unei instanţe judecătoreşti, să gândim care ar fi decizia de luat într-un anumit caz. Credem că justiţia este cea care trebuie să decidă în fiecare caz. Votăm la vedere de ficaere dată.

Ecaterina Andronescu: Eu n-am fost niciodată la Parlament cu gândul că mă duc la spectacol. Dacă noi spunem asta, atunci ce să spună cei care sunt în afara Parlamentului? de prea multă vreme, toată lumea a aruncat toate mizeriile pe Parlament, a fost ciuca bătăii.

Cristian Diaconescu: În 2003, când s-a schimbat Constitutia, s-a modificat apropiindu-se de prevederile europene. Problema nu stă în măsura ca atare. Problema este imaginea Parlamentului, nu mecanismul ca atare.

PNL a schimbat candidatul pentru Primăria Capitalei

Alexandru Nazare: Cristi Buşoi a făcut un efort foarte important, a construit un proiect pentru Bucureşti în tot acest timp. Acum are loc o competiţie internă privind candidaţii la sectoare. Din păcate, din analize a reieşit că o şansă mai mare ar avea-o Ludovic Orban.  Şi eu sunt înscris în cursa internă a PNL, pentru primăria sectorului 1. Un primar al Capitalei are nevoie mare să aibă o experienţă guvernamentală.

Ecaterina Andronescu: Cred că vom  merge cu Gabriela Firea, este prima noastră opţiune. Sunt de acord, Cristian Buşoi a făcut un lucru extraordinar în acest an de zile.

Cristian Diaconescu: Decizia privind desemnarea unui candidat este foarte importantă şi este o asumare colectivă. Eu m-aş uita cu mare atenţie la ce pun pe masă.

Eugen Nicolicea: Rămâne de văzut ce vom face. Noi avem candidat sigur la sectorul 2, pe domnul Onţanu. Avem şi pentru celelalte sectoare candidaţi redutabili.

VIDEO
Reacții la declarațiile președintelui PSD, Liviu Dragnea
Declaraţiile lui Liviu Dragnea despre cazul Intact- posibila moţiune la adresa guvernului Cioloş

"Dacă se întâmplă această evacuare, practic, Guvernul României închide cinci televiziuni. Dacă se întâmplă acest lucru şi Guvernul României, tehnocrat, care a spus mereu că apără libertatea presei, atunci cred că acest Guvern nu mai poate rămâne în funcţie. Analizăm foarte serios depunerea unei moţiuni de cenzură. Dacă Guvernul României bagă pumnul în gura presei, o desfiinţează, acest Guvern nu mai poate rămâne pentru că devine extrem de periculos pentru libertatea noastră'', a declarat Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Alexandru Nazare: Eu nu cred că domnul Dragnea vrea să-l dea jos pen domnul Dâncu.

Ecaterina Andronescu: Domnul Dragnea s-a exprimat foarte clar în legătură cu libertatea de exprimare. La Biroul Permanent de mâine acesta va fi unul din subiecte.

Eugen Nicolicea: Există un singur "glonţ" pe sesiune parlamentară, o singură moţiune pe care poţi să o angajezi. Încălcarea libertăţii presei poate fi unul din motive.

Cristian Diaconescu: Eu il stiu pe domnul Dragnea politician experimentat. Dacă introduce politic o moţiune pentru un guvern care pune în aplicare o decizie judecătorească [...] Cred că cei cu experienţă îl vor sfătui.

Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPECIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 8°C
IASI 8°C 7°C
CLUJ 4°C 3°C
CONSTANTA 9°C 9°C
CRAIOVA 9°C 7°C
BRASOV 5°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Noiembrie 2017, 16:20
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-11-2017
Deschidere: 7716.26
Maxim: 7774.77
Mimim: 7716.26
Variatie: 0.72%
SNG
31.45
1.92%
BRD
12.90
0.31%
TLV
2.14
0.71%
FP
0.84
0%
TRP
0.39
0.26%
SFG
33.10
0.3%
TGN
387.00
1.57%
TEL
25.20
0.2%
SNN
7.52
0.4%
SIF1
2.62
0.57%
ARHIVĂ ȘTIRI