Prigojin a primit acces la „urechea lui Putin”. Fondatorul Grupului Wagner duce o cruciadă împotriva guvernatorului Sankt-Petersburgului. Ce înseamnă asta pentru viitorul regimului de la Kremlin?

Ilustrație cu Vladimir Putin
Ilustrație cu Vladimir Putin
2 noiembrie 2022, 10:47

Site-ul Meduza a scris deja despre ascensiunea lui Prigojin în grațiile lui Putin, datorită Grupului Wagner – compania sa „militară privată” – și despre alianța sa cu liderul cecen Ramzan Kadîrov, aflați în opoziție cu ministrul Apărării Serghei Şoigu. Acum, corespondentul special al Meduza, Andrei Perțev, spune povestea conflictului lui Prigojin cu un alt jucător-cheie din guvernul lui Putin – Alexander Beglov, guvernatorul interimar al Sankt-Petersburgului. Lupta pentru putere dintre Beglov și Prigojin, sugerează Andrei Perțev, poate juca un rol în modelarea viitorului regimului Putin.

Evgheni Prigojin dorește de multă vreme ca Alexander Beglov să demisioneze din funcția de guvernator al Sankt-Petersburgului. Această animozitate a avut de-a face cu reticența lui Beglov de a-l contracta pe Prigojin în proiecte mari finanțate de stat în regiune. În trecut, Prigojin a încercat să-l preseze pe Beglov, încurajând investigații jurnalistice despre diferite deficiențe ale guvernatorului. Acum, Prigojin face ceva mai îndrăzneț: a depus o plângere împotriva lui Beglov la procurorul general rus, acuzându-l că a înființat o „asociație criminală”.

La 31 octombrie, serviciul de presă al Concord, compania de catering a lui Prigojin, care îi este adesea purtător de cuvânt, a publicat o declarație, în care Prigojin însuși spunea că trimisese Procurorului General al Federației Ruse o petiție prin care solicita o anchetă cu privire la posibilitatea înființării, de către guvernatorul A. D. Beglov, a unei asociații criminale pe teritoriul Sankt-Petersburgului în scopul jefuirii bugetului de stat și îmbogățirii funcționarilor corupți din cercul de putere al guvernatorului.

O sursă de la Kremlin care a vorbit cu Meduza sugerează că aceasta nu este doar o mutare întâmplătoare. Înainte de război, mijloacele lui Prigojin de a face presiuni asupra guvernatorului incomod se limitau la a întreține o presă inimică administrației lui Beglov. Războiul, însă, l-a ridicat pe Prigojin în ochii lui Putin, extinzându-i dramatic posibilitățile. În ciuda faptului că Grupul Wagner și mercenarii săi sunt acuzați de numeroase crime de război, Putin consideră „compania militară privată” și implicarea acesteia în Ucraina un succes.

Două surse diferite apropiate Kremlinului cred acum că Prigojin este un „membru cu drepturi depline al cercului interior al lui Putin”, având acces la „urechea lui Putin”. „Nu este doar un comisar însărcinat cu niște sarcini neplăcute. Prigojin este considerat un manager eficient de război și un eliberator al LNR”, a spus una dintre sursele Meduza.

Vara trecută, mass-media a raportat că Prigojin a primit titlul de Erou al Rusiei și emblematica „stea de aur” care vine la pachet. Nici Prigojin însuși și nici serviciul de presă de la Kremlin nu au confirmat aceste informații, dar de atunci Prigojin a fost văzut purtând o insignă care, judecând de la distanță, ar putea foarte bine să fie acea stea de aur.

Pe acest fundal, profilul media al lui Prigojin se ridică la un nou tip de proeminență politică. Alianța sa cu Ramzan Kadîrov este binecunoscută. Mai recent, Prigojin a fost, din nou, cel care a cerut guvernului rus să blocheze YouTube în Rusia și să sancționeze Google ca fiind o „organizație nedorită”. La începutul acestei luni, The Washington Post a raportat că Prigojin a fost singura persoană care a îndrăznit să-i spună lui Putin despre „greșelile” comandamentului rus în războiul împotriva Ucrainei.

Una dintre sursele Meduza apropiate Kremlinului este convinsă că Prigojin intenționează să se răzbune pe Beglov și este hotărât să-l determine să demisioneze din postul de guvernator. O altă sursă detaliază acest lucru, subliniind că Prigojin cunoaște foarte bine regulile jocului politic rusesc și înțelege că influența sa este în creștere. Totuși, este devreme să vorbim despre o scindare la scară largă în cadrul elitelor Rusiei în general. În schimb, Prigojin pur și simplu poate să-i transmită lui Putin că „ceva merge foarte prost în orașul său natal”.

O altă sursă apropiată administrației din Sankt-Petersburg este de acord cu această descriere a modului în care stau lucrurile. În trecut, sugerează această sursă, Beglov și administrația sa au încercat să se ridice deasupra atacurilor personale, ignorând eforturile lui Prigojin de a-l submina pe guvernator. În ultimul timp, acest lucru s-a schimbat: Beglov și oamenii lui simt acum că Prigokjin a devenit o „amenințare destul de serioasă”.

Acest lucru l-a împins pe Beglov și cercul său să înființeze un „cartier general” informal pentru contracararea lui Prigojin. Acest grup este format din oficiali din cercul interior al lui Beglov – de exemplu, Alexander Belsko, președintele Adunării Legislative a orașului, și viceguvernatorul Boris Piotrovski, ale cărui atribuții includ gestionarea relațiilor publice ale orașului. (Niciunul dintre ei nu a răspuns la întrebările celor de la Meduza.)

Strategia lor de „contracare a lui Prigojin” se rezumă la crearea unei campanii media din care să reiasă că Prigojin „încălcă lanțul de comandă, se amestecă în guvernarea statului, se implică în manipularea puterii” și, în general, acționează cu sete de putere, susține sursa din Sankt-Petersburg.

Totodată, cei din interiorul Kremlinului cu care am discutat sunt siguri că Beglov nu trebuie să se teamă că va fi concediat în viitorul apropiat, deoarece campaniile sale de PR sunt saturate de propagandă de război și promovează activ „patronajul” de la Sankt-Petersburg al Mariupolului, orașul ucrainean demolat de forțele armate ruse. Alexander Beglov a călătorit de mai multe ori la Mariupol. Administrația sa din Sankt-Petersburg supraveghează restaurarea infrastructurii orașului condus de ruși.

„Președintelui îi place ceea ce face Beglov și este complet mulțumit. Beglov nu este cufundat în niciun fel în agenda de primă linie – dar este o veche cunoștință a președintelui. Și a găsit o modalitate de a se potrivi în agenda actuală de «reconstruire a Donbasului»”, a spus o sursă apropiată Administrației Prezidențiale.

Totuși, când a comentat anunțul său anterior, Prigojin i-a cerut public lui Beglov să demisioneze și să participe la noi alegeri, pentru a vedea „câți petersburghezi ți-ar încredința votul pentru a continua să guvernezi”. Întrebat de un jurnalist dacă ar dori să-și oficializeze propriul rol în politica rusă, Prigojin a răspuns: „Nu am plănuit niciodată și nu plănuiesc să ocup vreo funcție guvernamentală, și, chiar dacă mi s-ar oferi, cred că aș refuza.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite