Rezultatele anchetei privind demiterea comandantului portavionului nuclear american USS Theodore Roosevelt, eliberat din funcţie după criticile asupra gestionării pandemiei de COVID-19 pe nava sa, i-au fost prezentate vineri secretarului american al Apărării, Mark Esper, notează agenția AFP, preluată de Agerpres.
Presiunea creşte constant pentru reintegrarea căpitanului de vas şi mai mulţi responsabili cu rang înalt ai US Navy s-ar fi exprimat deja în favoarea acestei soluţii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Mark Esper a fost informat verbal despre rezultatele anchetei şi aşteaptă să primească raportul scris pentru a lua o decizie.
Scandalul l-a costat postul de secretar al forţelor navale pe Thomas Modly, cel care l-a demis la începutul lui aprilie pe comandantul Brett Crozier.
Crozier a tras semnalul de alarmă într-o scrisoare cu accente dramatice, pentru a obţine evacuarea navei sale ancorate în insula Guam din Pacific, după ce s-au înregistrat la bord mai multe cazuri de COVID-19.
"Nu suntem în război. Nu există niciun motiv ca marinarii să moară", a scris Brett Crozier în această scrisoare.
Şefii lui ierarhici nu au apreciat faptul că scrisoarea a apărut în presă.
Mai mulţi responsabili politici americani, în special adversari politici ai preşedintelui Donald Trump, au salutat atitudinea acestui ofiţer.
15% din marinarii portavionului au fost testaţi pozitivi, iar unul dintre aceştia a murit.