Presiunea rusă pe piața gazelor. Ramona Mănescu: State europene puternice susțin mai multă dependență de gazul rusesc
O criză a petrolului, un război al combustibililor. În acest context neclar, e important să ne îndreptăm privirea spre Est. Acolo unde găsim o companie mamut Gazprom care este de ani de zile subiectul unei anchete a Comisiei Europene pentru poziție dominantă. Investigația a descoperit cum gazul rusesc se vinde în Europa în funcție de prieteni și dușmani: mai scump în est, și mai ieftin în vest. Invitata emisiunii Ultima Ediție, Ramona Mănescu, europarlamentar, dă mai multe detalii din investigație.
Gazul în Belarus ajungea cu 180 de dolari pe mia de metri cubi, traversa Polonia unde costa 300 de dolari pe mia de metri cubi și ajungea în Germania unde se vindea cu 200 de dolari pe mia de metri cubi (…) În cazul Gazprom nu s-a aplicat nicio amendă, deși legislația obligă Comisia să impună o amendă de 10% din profitul ultimului an și în plus adițional 5% pe fiecare zi, cu toate acestea Comisia Europeană negociază acum cu Gazprom un timp de grație de opt ani de zile, în comparație cu Google care a avut 90 de zile, să intre în legalitate. Asta în contextul în care state foarte puternice, europene, susțin practic mai multă dependență de gazul rusesc în UE. Și vă dau ca exemplu Nord Stream 2, acum după scandalul acesta, se discuta deja posibilitatea Nord Stream 3, spune Ramona Mănescu.
___________________________
În urmă cu un an barilul de petrol Brent, de pe bursa londoneză, costa sub 50 de dolari, acum e 75 de dolari. Scumpirea e legată de riscul de scădere a producției mondiale. Iar aceasta e o consecință a problemelor din Venezuela dar și a relației dintre SUA și Iran.
Litrul de combustibil a ajuns să coste 5,50 – 5,60, în medie. O creștere de aproape 15% față de anul trecut. Dacă ne uitam însă la ce se întâmpla în urma cu patru ani când cotațiile internaționale erau asemănătoare cu cele de acum e posibil să vedem noi scumpiri și chiar un litru de motorină să ajungă să coste 6 lei.
Scumpirea petrolului e însoțită în mod traditional de un preț mai mare și la gaze. Sunt așteptate astfel servicii de transport mai scumpe.