Preşedintele american Joe Biden anunţă eliminarea tuturor condamnărilor federale pentru deţinerea de canabis

Canabis
Canabis
7 octombrie 2022, 06:28

Nimeni nu ar trebui să fie închis doar pentru că deţine sau consumă canabis„, a spus el pe Twitter, cerând guvernatorilor statelor să urmeze această cale şi să-i graţieze pe cei condamnaţi pentru o infracţiune simplă precum deţinerea de canabis.

Preşedintele a cerut, de asemenea, autorităţilor sanitare şi judiciare să regândească sentinţele asociate cu marijuana, în contextul în care mişcarea pentru dezincriminarea acesteia trezeşte un ecou puternic în Statele Unite. Joe Biden a insistat însă asupra importanţei continuării luptei împotriva traficului şi a vânzării de canabis către minori.

Aceste noi măsuri vizează de asemenea şi rectificarea procedurilor penale, care afectează în mod disproporţionat minorităţile etnice, a justificat preşedintele SUA.

Un număr de 19 din cele 50 de state americane, precum şi capitala Washington, au legalizat consumul de canabis în scopuri recreative pentru adulţi.

În majoritatea statelor, utilizarea sa medicinală este autorizată în grade diferite, de la uleiuri cu un nivel scăzut de THC (tetrahidrocanabinol, principiu psihoactiv al canabisului) până la marijuana pură. Doar câteva state ultraconservatoare şi rurale, precum Idaho, Wyoming sau Nebraska, continuă să fie intransigente. În mod bizar, marijuana este ilegală la nivel federal, dar anunţul preşedintelui Joe Biden simbolizează un prim pas spre schimbare.

Potrivit unui studiu recent, consumul de marijuana în rândul tinerilor americani a atins niveluri record anul trecut. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite