Preşedintele României, în vizită de lucru la Casa Albă. Donald Trump: Sprijinim eforturile României de a deveni eligibilă pentru Programul Visa Waiver. Declarație comună a celor doi președinți

20 august 2019, 19:49

Declarație comună adoptată de cei doi președinți

Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său american, Donald Trump, au adoptat marţi o declaraţie comună în care Statele Unite ale Americii îşi reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerinţele legislaţiei SUA, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

„Ca preşedinţi ai României şi Statelor Unite ale Americii, acţionăm împreună, ca prieteni şi aliaţi, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust şi durabil. Prin parteneriatul nostru, care se aprofundează, vom crea noi oportunităţi pentru creşterea securităţii, dezvoltării şi prosperităţii şi pentru a răspunde mai bine provocărilor şi responsabilităţilor globale pe care le împărtăşim”, se arată în declaraţie.

(w500) Donald Tru

De asemenea, în textul documentului sunt rememorate Revoluţia din 1989 şi aniversarea a 15 ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

„Împreună, statele noastre au depus eforturi durabile pentru modernizarea forţelor noastre armate şi pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO cu privire la partajarea echitabilă a responsabilităţilor. Militarii noştri acţionează umăr la umăr pentru apărarea libertăţii şi în vederea consolidării posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanţă strategică pentru securitatea transatlantică. De asemenea, căutăm să evităm riscurile de securitate care însoţesc investiţiile chineze în reţelele de telecomunicaţii 5G”, se menţionează în declaraţia comună.

(w500) Klaus Ioha

În document se precizează că România şi Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate naţională.

„Subliniem opoziţia noastră faţă de Nord Stream 2 şi alte proiecte care îi fac pe aliaţii şi partenerii noştri dependenţi energetic faţă de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potenţialul de a creşte prosperitatea statelor noastre, precum şi de a întări securitatea energetică a Europei. România şi Statele Unite vor analiza modalităţi de îmbunătăţire a climatului investiţional în domeniul energiei în beneficiul ambelor ţări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”, se afirmă în text.

(w500) Donald Tru

În declaraţia adoptată se afirmă că excelentul parteneriat dintre România şi SUA în domeniul aplicării legii şi al luptei împotriva corupţiei se bazează, în mod ferm, pe un angajament reciproc faţă de statul de drept şi o justiţie independentă, care sunt puternic susţinute de poporul român.

„Subliniem că buna guvernare constituie baza securităţii şi prosperităţii noastre comune”, se arată în document.

Cele două părţi se angajează să consolideze, pe mai departe, relaţia comercială şi să încurajeze creşterea investiţiilor în ambele ţări.

Președintele Iohannis, declarație de presă după întâlnirea cu Donald Trump

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, după întâlnirea cu Donald Trump,  că a adoptat împreună cu omologul său americano declaraţie comună, document esenţial pentru dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA:  „Am adoptat împreună o declaraţie comună. Este prima dată când am făcut acest pas. Este un document foarte important pentru progresul Parteneriatului strategic dintre România şi SUA. Este esenţială dezvoltarea acestui Parteneriat în toate domeniile sale.”

(w500) Klaus Ioha

Șeful statului a apreciat drept foarte bună întâlnirea cu omologul său american: „Am discutat cu preşedintele Trump în mod pragmatic şi deschis despre căile de aprofundare şi extindere a Parteneriatului strategic, care după 22 de ani de la lansarea sa este puternic şi substanţial, având un potenţial deosebit, pe care împreună putem să-l valorificăm în continuare. Am subliniat că, personal, voi continua să fiu implicat total în dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA.”

Iohannis a arătat că i-a transmis omologului american că relaţia transatlantică este vitală: „Sunt convins că Parteneriatul nostru strategic va continua să genereze rezultate pozitive pentru România, pentru SUA şi comunitatea transatlantică în general.”

El a menţionat că preşedintele Trump a apreciat faptul că România a atins nivelul de 2% din PIB pentru apărare şi continuă să-şi respecte acest angajament prin achiziţii strategice.

(w500) Președint

„Preşedintele Trump mi-a mulţumit pentru prezenţa deosebită românească în Afganistan, unde suntem al cincilea contributor dintre statele care sunt acolo împreună cu forţele americane”, a spus şeful statului.

Preşedintele Iohannis i-a transmis omologului său american importanţa creşterii prezenţei americane în România, context în care a vorbit şi despre securitatea la Marea Neagră.

ACTUALIZARE 22.59 Președintele Klaus Iohannis face declarații la ambasada României la Washington, după întâlnirea cu Donald Trump:

  • Am avut o întâlnire excelentă la Casa Albă cu domnul președinte Donald Trump
  • Am discutat pragmatic și deschis despre căile de aprofundare și extindere a Parteneriatului Strategic
  • Personal, voi continua să fiu implicat total în dezvoltarea parteneriatului
  • Președintele Trump a apreciat sprijinul puternic pe care românii, în majoritate covârșitoare, îl dau relației cu SUA
  • Pe parcursul acestui mandat la președinția UE, am avut ocazia să ne coordonăm eficient cu SUA pe dosare de interes reciproc
  • Sunt convins că parteneriatul nostru strategic va continua să genereze rezultate pozitive
  • Am adoptat împreună o Declarație comună, este prima dată când am făcut acest pas.
  • Este un document foarte important pentru progresul parteneriatului strategic
  • Este esențială dezvoltarea acestui parteneriat în toate domeniile sale
  • Președintele Trump a exprimat o deosebită apreciere că România a fost primul stat aliat care în mandatul său a atins nivelul de 2% din PIB pentru apărare
  • Președintele Trump mi-a mulțumit pentru prezența românească din Afganistan
  • I-am arătat domnului președinte importanța creșterii prezenței militare americane în România
  • Am discutat securitatea la Marea Neagră
  • Un loc important în discuție l-a ocupat relația economică bilaterală, unde trebuie făcut mai mult
  • Este important să găsim noi domenii de colaborare
  • Cu ocazia vizitei, a fost semnat un memorandum de înțelegere privind tehnologia 5G
  • Am discutat despre admiterea în programul Visa Waver
  • A fost o întâlnire foarte bună cu domnul președinte Trump, într-un moment simbolic: 30 de ani de la revoluția din 1989 si 15 ani de la aderarea Românie la NATO
  • ACTUALIZARE 22.43 „A fost o mare plăcere să îl întâlnesc din nou pe președintele Donald Trump la Casa Albă. Suntem alături, ca prieteni și aliați, într-un parteneriat strategic durabil și robust”, a scris pe contul său de Twitter președintele Klaus Iohannis.

ACTUALIZARE 21.53 Casa Albă a dat publicității un comunicat în care reafirmă că parteneriatul strategic dintre cele două țări este unul puternic. De asemenea, în comunicat se arată că președintele Donald Trump intenționează să extindă legăturile dintre cele două țări și sprijină eforturile României de a deveni eligibilă pentru  Programul de eliminare a vizelor.

„Preşedintele Donald Trump reiterează şi consolidează parteneriatul Statelor Unite cu România. Donald Trump îl întâmpină pe preşedintele Klaus Iohannis la Casa Albă pentru a reafirma şi a celebra puternicul parteneriat strategic dintre ţările noastre. În anul 2019, România sărbătorește 30 de ani de libertate și democrație și continuă să înregistreze mari progrese în depășirea moștenirii comunismului. Statele Unite și România au relații din ce în ce mai intense în materie de securitate, energie, cooperare în domeniile nuclear civil și cibernetic, în avantajul ambelor ţări. Cele două țări vor continua să colaboreze pentru a face față provocărilor comune de securitate și a intensifica parteneriatul economic și energetic. Preşedintele Trump intenţionează să intensifice legăturile bilaterale prin susţinerea eforturilor României de a deveni eligibilă pentru a adera la Programul Visa Waiver,  în conformitate cu exigenţele legislaţiei americane”, precizează Casa Albă, în comunicatul postat pe site-ul instituţiei.

ACTUALIZARE Imagini de la convorbirile oficiale dintre delegația României și cea a SUA, la Casa Albă. Într-una dintre fotografii, președintele Iohannis poartă o șapcă albă, dăruită de omologul său american, pe care scrie „Make Romania Great Again” („Să facem România măreață din nou”).

(w500) Trump i-a

(w500) Klaus Ioha

ACTUALIZARE 21.50 Președintele american Donald Trump a declarat, după ce l-a primit la Casa Albă pe președintele Klaus Iohannis, că SUA au o relație bună cu România, iar în America trăiește o comunitate mare de români, care este apreciată.  Întrebat de jurnaliști, la începutul întâlnirii, dacă va veni în România, președintele american a răspuns: „Mi-ar plăcea”.

(w460) Klaus Ioha

Președintele american a fost întrebat și cu privire la vizele pentru români, dar nu a dat un răspuns. A făcut însă referire la relațiile dintre SUA și România.

„Vă mulțumesc, este o onoare să fiu aici alături de președintele României. Am respect pentru ce face el și pentru ce se întâmplă în România. Știu că lucrurile merg bine, avem o relatie foarte bună, mai bună decât oricând, relații comerciale foarte bune. Sunt foarte mulți români aici, oameni extraordinari. Sunt foarte multe afaceri românești aici. Americanii iubesc românii, au o relație bună cu ei”, a mai spus Donald Trump.

„Acum avem avem ocazia să vorbim despre Parteneriatul Strategic dintre România și SUA. Facem tot ceea ce se poate la nivelul NATO și cred că suntem pe drumul cel bun în acest sens”, a declarat, la rândul său, Klaus Iohannis, înaintea discuțiilor tete-a-tete.

ACTUALIZARE 21.10 Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la Casa Albă. El a fost întâmpinat de preşedintele american Donald Trump.

ACTUALIZARE Pe contul de Twitter al Casei Albe a apărut o postare în care se arată că Donald Trump îl va primi în această după amiază (ora Washingtonului, n.r) la Casa Albă pe președintele României, Klaus Iohannis.

ACTUALIZARE Preşedinţii Klaus Iohannis şi Donald Trump adoptă o declaraţie comună privind întărirea relaţiilor bilaterale. Conţinutul urmează să fie dat publicităţii, transmite trimisul special al TVR la la Washington DC, Magdalena Moreh.

………………………………………………………………..

Surse de la Casa Albă precizează că administrația Trump acordă un interes deosebit zonei central și est- europene, iar România este un aliat cheie în zonă prin poziția sa geostrategică. Iar vizita lui Klaus Iohannis trebuie privită din această perspectivă.

În prima parte a discuţiilor, cei doi preşedinţi vor sta de vorbă tête-à-tête, urmând ca discuţiile să se desfăşoare în cadru extins, cu delegaţiile celor două ţări. Klaus Iohannis şi Donald Trump vor trece în revistă, punct cu punct, fiecare aspect important din parteneriatul strategic dintre Statele Unite şi România.

Colaborarea româno-americană în domeniul energiei va domina mare parte din discuțiile care încep în scurt timp. Administrația Trump dorește să ajute statele din centrul și estul Europei ca la 30 de ani de la căderea comunismului și ieșirea de sub tutela Moscovei să-și capete și independența energetică.

La acest capitol ar urmă să se discute și eventual să se clarifice și problema Exxon mobile care, se spune, că din cauza unor decizii luate de guvernul de la București vrea să plece din România.

Vom vedea în câteva ore care e rezultatul concret al celei de a două vizite pe care Klaus Iohannis o face la Casa Albă, în decurs de doi ani.

De la Washington DC, pentru Telejurnal, Magdalena Moreh.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite