Preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a declarat, sâmbătă, la Turda, că trebuie să se răspundă ''pe un ton calm, paşnic şi tolerant'' afirmaţiilor premierului Mihai Tudose pe tema ţinutului secuiesc, relatează Agerpres.
Kover Laszlo: 'Au existat atacuri dure împotriva maghiarilor în urma declaraţiilor premierului României. Noi nu trebuie să răspundem pe acelaşi ton, ci să răspundem pe un ton calm, paşnic şi tolerant. Avem comunităţi naţionale care trăiesc aici, pe acest teritoriu şi în alte părţi ale Europei. Trebuie să fim conştienţi că aceste comunităţi naţionale reprezintă o resursă, un potenţial pentru dezvoltarea ţărilor locuite de aceste comunităţi. Noi ne bazăm unii pe alţii, aceste comunităţi naţionale se bazează unele pe altele şi acţionează împreună pentru dezvoltarea ţărilor lor şi a regiunilor lor. Dacă nu ne vom înfrunta unii cu ceilalţi şi vom lucra unii cu ceilalţi, vom reuşi să fim în Europa Centrală şi de Est o putere care nu poate fi ignorată nici de cei de la Est, nici de cei de la Vest''.
Kover Laszlo, preşedintele Parlamentului Ungariei, participă la Turda, la manifestările religioase organizate la împlinirea a 450 de ani de la proclamarea Edictului Libertăţii Religioase, organizate de Biserica Unitariană.
Printre participanţi se mai află ministrul Resurselor Umane din Guvernul Ungariei, Balog Zoltan, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, şi episcopii bisericilor tradiţionale maghiare din Transilvania.