Preşedintele Moldovei Igor Dodon a fost suspendat de Curtea Constituţională

2 ianuarie 2018, 14:54

Potrivit Constituţiei, şeful statului are voie să facă acest lucru doar o singură dată. Igor Dodon şi-a motivat decizia prin faptul că unii candidaţi ar fi dat dovadă anterior de lipsă de profesionalism, inconsecvenţă şi oportunism.

Printre persoanele propuse de premierul Pavel Filip la funcţiile de miniştri se regăsesc foştii premieri Iurie Leancă şi Chiril Gaburici şi fostul preşedinte al Curţii Constituţionaşe, Alexandru Tănase.

Interimatul va fi asigurat de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Acesta va semna decretele de numire a noilor miniştri şi tot el le va primi jurământul.

Este a doua oară de la preluarea mandatului când preşedintele Republicii Moldova îşi pierde atribuţiile constituţionale. Prima oară s-a întâmplat atunci când Igor Dodon a refuzat să îl numească în funcţia de ministru al Apărării pe Eugen Sturza.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite