Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită Guvernului abrogarea OUG nr. 7/2019 prin care au fost aduse modificări legilor justiţiei

Preşedintele Klaus Iohannis solicită Guvernului abrogarea 'de îndată' a OUG nr. 7/2019 şi implementarea recomandărilor cuprinse în raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene şi în rapoartele Comisiei de la Veneţia, anunță Administrația Prezidențială.

25 Februarie 2019, 17:58 (actualizat 25 Februarie 2019, 21:51) |
Iohannis cere abrogarea ordonanței 7
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Președintele Klaus Iohannis susține într-un comunicat că ordonanța 7 pune în pericol separația puterilor în stat și cere abrogarea ei de îndată.

'Președintele României, domnul Klaus Iohannis, condamnă noul atac al coaliției majoritare și al Guvernului la adresa justiției independente, prin adoptarea OUG nr. 7/2019 fără nicio consultare, cu ignorarea completă a partenerilor de dialog, a profesioniștilor din justiție, cu riscul îndepărtării României de la respectarea statului de drept.

Președintele României solicită Guvernului abrogarea de îndată a OUG nr. 7/2019 și implementarea recomandărilor cuprinse în raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene și în rapoartele Comisiei de la Veneția.

Modul de adoptare și conținutul noului act normativ în domeniul justiției nu numai că pun în discuție respectarea principiului separației puterilor în stat și încalcă jurisprudența Curții Constituționale, dar ignoră și obligațiile României în calitate de stat membru UE.

După adoptarea acestei ordonanțe de urgență, într-un dispreț total față de rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, cel de garant al independenței justiției și fără niciun dialog cu corpul magistraților, invitația adresată de prim-ministru doar reprezentanților asociațiilor de magistrați și reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii denotă o lipsă de respect față de autoritatea judecătorească și față de prevederile constituționale care cuprind condițiile în care Guvernul poate să apeleze la instrumentul ordonanțelor de urgență.

Într-o democrație, justiția nu poate fi subordonată politicului și, cu atât mai mult, nu poate fi calificată drept o urgență modificarea intempestivă a unor reglementări în interesul unor persoane sau grupuri.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că ceea ce face acum prim-ministrul reprezintă o recunoaștere implicită a manierei diletantiste, lipsite de orice fundamentare și de transparență a modului în care Guvernul legiferează. Acest mod de acțiune a devenit deja un obicei al Guvernului, similar OUG nr. 13/2017 și intens contestatei OUG nr. 114/2018.

Acest demers arată o evidentă incapacitate a prim-ministrului de a înțelege care sunt raporturile dintre autoritățile publice, precum și arhitectura constituțională a puterilor în stat.

Demersurile magistraților, instituțiilor din domeniu și ale tuturor celor care au tras în ultimele zile semnale de alarmă cu privire la acest nou atac la adresa justiției reflectă faptul că democrația din România este matură și reacționează în fața conduitelor abuzive.

Președintele României consideră că, în calitate de garant al independenței justiției, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să uzeze în mod ferm și neîntârziat de toate prerogativele sale pentru a-și îndeplini misiunea constituțională.

Modul în care se legiferează în domeniul justiției nu poate să mai continue în această manieră, de adoptare a unor soluții legislative cu efecte imediate, prin eludarea etapelor de fundamentare și consultarea reală a corpului magistraților, aspecte care țin chiar de esența democrației.

Protestele fără precedent ale magistraților, care resimt încercarea de control politic în domeniul justiției, precum și nemulțumirile manifestate public de cetățeni nu pot fi ignorate. Efectele acestei decizii a Guvernului sunt dăunătoare statului de drept și societății românești în ansamblu, iar impasul în care s-a ajuns în acest moment, din vina exclusivă a Guvernului, are ca unică soluție renunțarea la OUG nr. 7/2019 în întregul său. Fără o justiție liberă, independentă, niciun cetățean nu va avea vreo garanție că drepturile sale sunt respectate', se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Premierul Viorica Dăncilă susține însă că ordonanța aduce și lucruri bune. Șefa Executivului spune că responsabilitatea consultărilor îi aparține ministrului Tudorel Toader, care a asigurat-o că ele au avut loc.

Într-o scrisoare trimisă Vioricăi Dăncilă, vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, amintește că raportul MCV a recomandat ca România să se abțină de la modificări legislative care să afecteze progresele înregistrate în justiție.

Între timp, liberalii au anunțat că vor sesiza Comisia de la Veneția.

Și USR a cerut contestarea ordonanței la Curtea Constituțională, însă acest lucru îl poate face doar Avocatul Poporului.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 26°C 27°C
IASI 25°C 25°C
CLUJ 20°C 20°C
CONSTANTA 24°C 25°C
CRAIOVA 24°C 25°C
BRASOV 20°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Mai 2019, 22:28
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-05-2019
Deschidere: 8205.08
Maxim: 8222.39
Mimim: 8152.63
Variatie: -0.64%
BRD
10.86
2%
WINE
21.00
3.45%
TLV
2.12
0.47%
TGN
355.00
0.28%
SNP
0.38
0.26%
SNG
33.75
0.59%
FP
0.97
1.64%
SOCP
0.35
5.1%
SIF3
0.25
0.4%
DIGI
24.20
2.56%
ARHIVĂ ȘTIRI