Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă au discutat despre rezultatele referendumului și situația guvernării

30 mai 2019, 11:56

„Administratia Prezidenţială a confirmat întâlnirea pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o astăzi, la Palatul Cotroceni, cu prim-ministrul Viorica Dancilă. Cei doi au discutat despre rezultatele referendumului şi situaţia guvernării, discuţiile fiind necesare în urma schimbărilor atât de profunde care s-au produs în ultimele zile în urma scrutinului din 26 mai”, se arată într-o informare a Palatul Cotroceni.

Premierul Viorica Dăncilă a avut, joi dimineaţa, o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis miercuri preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri pentru portofoliile de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice şi miniştri ai Justiţiei, Fondurilor Europene şi Românii de Pretutindeni.

Pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlăţean, diplomat de carieră, pentru Ministerul Justiţiei, Ana Birchall, cu specializări aprofundate în domeniul juridic, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mânzatu, cu o experienţă de 15 ani în domeniul afacerilor şi fondurilor europene, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deţinut acest portofoliu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă