Klaus Iohannis, la Summitul NATO: Am decis să consolidăm postura aliată de descurajare și apărare pe flancul estic. Pentru prima dată, Marea Neagră este menționată într-un Concept Strategic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis, care participă miercuri şi joi la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Madrid, a anunțat deciziile importante luate la summit, printre care adoptarea unui nou Concept Strategic al Alianței, pentru cel puțin următorii 10 ani.

29 Iunie 2022, 10:26 (actualizat 29 Iunie 2022, 17:50) Știrile TVR |

Președintele Iohannis a anunțat că la summit s-a decis consolidarea posturii aliate de descurajare si apărare pe flancul estic, lucru pe care îl ceruse și România. Șeful statului a subliniat că Marea Neagră apare pentru prima dată menționată într-un Concept Strategic al NATO.

Potrivit noului Concept Strategic, Rusia devine din partener strategic, o amenințare directă și pentru, prima oară în conceptul NATO, China este menționată ca provocare pentru valorile occidentale.

VEZI NOUL CONCEPT STRATEGIC AL NATO

Iohannis a precizat că  toate obiectivele pe care ni și le-a propus România au fost atinse și rezolvate.

Este reconfirmat angajamentul NATO pentru securitatea aliaților de pe flancul estic. Se face referire la o prezență terestră substanțială și persistentă, a arătat președintele.

Șeful statului a mai spus că anunțul lui Biden privind trupele din România exprimă încă o dată soliditatea Parteneriatului strategic cu SUA. Decizia va avea un rol benefic pentru România, dar și pentru securitatea regiunii, a mai spus Iohannis.

ACTUALIZARE Declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

  • Am decis consolidarea sprijinului pentru Ucraina
  • Am adoptat un Nou Concept strategic al NATO pentru cel puțin 10 ani
  • România a fost primul stat care a susținut un  nou documentat care azi a fost aprobat
  • Am decis să consolidăm postura aliată de descurajare si apărare pe flancul estic
  • Este un demers absolut necesar, pe care l-am solicitat insistent
  • Acest summit reprezintă una dinte cele mai semnificative reuniuni în ceea ce reprezintă rezultatele pentru România
  • toate obiectivele pe care ni le-am propus au fost atinse și rezolvate în sensul solicitat și sperat de noi
  • Conceptul strategic: reflectă situația actuală de securitate, fiind puternic ancorat în realitate
  • Rusia e definită ca principala amenințare la adresa securității euro-atlantice
  • Pentru prima dată, Marea Neagră este menționată într-un Concept Strategic al NATO
  • Este reconfirmat angajamentul NATO pentru securitatea aliaților de pe flancul estic
  • Se face referire la o prezență terestră substanțială și persistentă
  • Anunţul preşedintelui Biden referitor la prezenţa suplimentară americană în România, prin dislocarea unui Comandament la nivel de brigadă de luptă în ţara noastră, exprimă încă o dată soliditatea Parteneriatului nostru Strategic cu Statele Unite ale Americii
  • Suplimentarea prezenţei americane, pe care am susţinut-o constant, va avea un rol benefic pentru România, dar şi pentru securitatea întregii regiuni

ACTUALIZARE Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu omologul său american Joe Biden la summitul NATO din Spania.

CITEȘTE ȘI:Președintele american Joe Biden a anunțat că SUA trimit o brigadă rotativă suplimentară de 5000 de militari în România

"NATO este garanţia securităţii noastre şi, în aceste vremuri complicate, când Rusia a atacat Ucraina şi noi suntem vecini, ne dăm sema cât de importantă este umbrela NATO. Acest summit a fost calificat de unii drept unul istoric şi cred că au dreptate",a spus şeful statului, înaintea participării la Summitul NATO.

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că începând cu anul viitor bugetul alocat Armatei va fi de 2,5%, arătând că acest plan va fi unul pe cel puţin zece ani, iar o parte semnificativă va fi pentru investiţii.

Declarații ale președintelui Klaus Iohannis înaintea Summitului NATO de la Madrid:

Atmosfera e una pozitivă, una bună, cu toate că situația de securitate și situația economică nu sunt grozave. Acest summit vine să aducă un nou concept strategic.

România are așteptări foarte concrete:

- o consolidare semnificativă a flancului estic, o creștere semnificativă a numărului militarilor aliați staționați pe flancul estic

- zona Mării Negre să fie declarată zonă strategică

- Rusia să fie declarată amenințarea semnificativă pentru NATO

- grupurile de luptă să devină brigăzi.

Politica ușilor deschise va avea un aspect foarte concret.

Așteptări din partea noastră, așteptări mari din partea aliaților și așteptările sunt ca NATO să demonstreze că e unită și puternică.

Răspunsuri la întrebări: Schimbarea de atitudine a Turciei față de aderarea Suediei și Finlandei nu s-a făcut peste noapte. Au fost foarte multe discuții la nivel diplomatic.

Ne așteptăm în lunile următoare să crească numărul de militari aliați în România. În continuare, dacă se hotărăște și se pare că așa va fi, cu siguranță vom avea mult mai mulți militari. Nu se va întâmpla de pe o săptămână pe alta. Aceste lucruri durează luni, uneori ani. Pentru noi e important să avem decizia, să ne pregătim și să avem trupe care colaborează foarte bine.

Vom avea și echipamente prepoziționate, ca atunci când e nevoie de o prezență a trupelor să fie pregătite și echipamentele.

Criza energetică nu a fost urmare a războiului, ci s-a întâmplat în pregătirea acestui atac. Această criză energetică a fost minuțios pregătită de Rusia și pusă în practică. Din păcate, ea va continua. O bună parte din gaz și petrol vine pe țeavă, aceste conducte nu pot fi înlocuite foarte repede. Toată lumea lucrează la găsirea de surse alternative, dar și furnizorii de gaz și petrol sunt conștienți că aici e o afacere bănoasă. Toate prețurile au crescut semnificativ și vor crește în continuare. Aceste lucruri ne vor afecta pe termen mai lung, până vom găsi rute alternative, furnizori alternativi. Atunci vom ajunge la o stabilizare a prețurilor. În practică, lucrurile sunt scumpe și vor rămâne scumpe.

Rusia a pornit războiul de pe mare din Marea Neagră, nu din altă mare, deci Marea Neagră este zonă de război și trebuie o abordare mai largă, mai aprofundată. De aceea am insistat să fie declarată zonă de interes strategic. Și asta, după cum arată lucrurile, vom obține.

Din partea mea există susținere pentru cota unică, există susținere pentru Guvern care poate să calculeze foarte bine până unde se poate întinde cu subvențiile. Nu am niciun sprijin pentru ieșiri populiste și afirmații de televizor că se va face totul ca să fie extraordinar de bine. Trăim vremuri grele, situația nu se va ameliora peste noapte și cred că atitudinea Guvernului, care este una sobră, va avea și în continuare susținerea mea.

Discuția care nu mai e chiar oportună despre tot felul de plafonări și taxe: legea spune că trebuie lămurite lucrurile până pe 1 iulie pentru anul următor. În fapt, lucrurile s-au cam terminat și ceea ce a anunțat Guvernul și premierul Ciucă mi se pare de bun simț.

Declarațiile complete, precum și răspunsurile la întrebările adresate de jurnaliști președintelui Klaus Iohannis pot fi citit aici.

-------------------------------------Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, miercuri, şeful statului va lua parte la o primă reuniune formală a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern, având ca teme de discuţie războiul ilegal de agresiune al Rusiei contra Ucrainei, consecinţele acestuia şi continuarea asistenţei acordate Ucrainei, în deschiderea căreia va interveni şi preşedintele Ucrainei prin sistem de videoconferinţă.

În cadrul reuniunii vor fi abordate Noul Concept Strategic şi noile măsuri privind descurajarea şi apărarea.

"Astfel, în continuarea deciziilor de la Summitul extraordinar din 24 martie 2022, la reuniunea de la Madrid va fi conturată o postură a NATO revizuită, inclusiv pe Flancul Estic în integralitatea sa, pentru a face faţă provocărilor de securitate fără precedent cu care se confruntă NATO şi statele Aliate", precizează sursa citată.

Tot miercuri, preşedintele Klaus Iohannis va participa la o a doua reuniune formală a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern, cu participarea şefilor de stat şi de guvern din Australia, Finlanda, Japonia, Republica Coreea, Noua Zeelandă, Suedia, Georgia şi a preşedinţilor Consiliului European şi Comisiei Europene.

Liderii din statele membre NATO vor discuta, astfel, împreună cu partenerii cu aceeaşi viziune, provocările şi ameninţările globale, inclusiv asertivitatea unor actori autoritari, precum şi articularea unei poziţii comune faţă de acestea, cu accent pe obiectivul prezervării şi consolidării ordinii internaţionale bazate pe reguli.

Joi, preşedintele României va lua parte la o a treia reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern dedicată provocărilor şi ameninţărilor din Vecinătatea Sudică, urmând a fi abordate progresele în lupta contra terorismului, modalităţile de asigurare a securităţii alimentare şi răspunsul la alte provocări provenite din Vecinătatea Sudică a Alianţei, precum şi posibilităţile de sprijin aliat pentru capacităţile de apărare ale partenerilor din Sud.

În cadrul Summitului, preşedintele Klaus Iohannis va saluta reflectarea, în Noul Concept Strategic, în mod realist, a situaţiei actuale de securitate, plecând de la recunoaşterea Rusiei ca ameninţare principală la adresa NATO, precum şi menţionarea, pentru prima dată, a importanţei strategice a regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică.

Preşedintele României va sublinia, în cadrul discuţiilor, importanţa fundamentală a deciziilor privind consolidarea pe termen lung a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în măsură să răspundă situaţiei de securitate regionale actuale.

Totodată, şeful statului va accentua contribuţia semnificativă a ţării noastre la sprijinirea Ucrainei, pe plan umanitar şi în diminuarea riscurilor legate de securitatea alimentară, precum şi susţinerea acordată de România partenerilor celor mai vulnerabili, mai ales cei din Vecinătatea Estică, în special Republica Moldova şi Georgia. De asemenea, va evidenţia necesitatea de consolidare a parteneriatelor, inclusiv cu partenerii globali cu aceeaşi viziune.

Preşedintele Klaus Iohannis va reitera, şi în acest context, sprijinul ferm al României pentru politica NATO a "Uşilor Deschise", inclusiv pentru aderarea Finlandei şi Suediei la Alianţa Nord-Atlantică.

În intervenţiile sale, preşedintele României va evidenţia şi importanţa consolidării rezilienţei şi a răspunsului la ameninţările cibernetice şi hibride, precum şi a inovării în domeniului tehnologiilor, pentru adaptarea Alianţei la provocările viitorului.

Summitul Alianţei Nord-Atlantice este a treia reuniune de vârf a Organizaţiei din acest an, dar prima cu caracter regulat, primele două, din 25 februarie şi 24 martie, cu caracter extraordinar, fiind convocate în contextul invaziei militare a Ucrainei de către Rusia.

În cadrul Summitului se vor adopta documente de referinţă, precum Noul Concept Strategic - document programatic care va stabili priorităţile NATO pentru cel puţin următoarea decadă şi care va adopta şi adapta instrumentele necesare pentru implementarea acestora, Declaraţia politică a Summitului, dar şi alte decizii privind consolidarea şi eficientizarea posturii de descurajare şi apărare, intensificarea parteneriatelor NATO, cu accent pe sprijinul pentru partenerii vulnerabili, inclusiv din Vecinătatea Estică. Totodată, Summitul va fi un punct de reper în implementarea viitoare a unor acţiuni care vor consolida capacitatea de răspuns a Alianţei faţă de provocările tehnologiilor emergente şi disruptive dezvoltate de actori statali şi non-statali.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 37°C 28°C
IASI 30°C 22°C
CLUJ 26°C 23°C
CONSTANTA 31°C 29°C
CRAIOVA 32°C 26°C
BRASOV 28°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI