Preşedintele Klaus Iohannis, întâlnire bilaterală cu cancelarul german Olaf Scholz. Discuția a vizat cooperarea economică şi energetică, precum şi pe aderarea României la Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o întâlnire bilaterală cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, în marja participării la reuniunea Consiliului European, transmite Agerpres.

25 Martie 2022, 13:21 (actualizat 25 Martie 2022, 13:57) Știrile TVR |
Președintele Klaus Iohannis va face declarații la ora 17.00

"O discuţie foarte bună cu cancelarul Germaniei Olaf Scholz privind consolidarea în continuare a relaţiilor noastre bilaterale, cu accent pe cooperarea economică şi energetică, precum şi pe aderarea României la Schengen. Continuăm coordonarea în privinţa situaţiei de securitate şi modalităţile de a ajuta refugiaţii din Ucraina", a scris şeful statului pe Twitter.

Este prima întâlnire a şefului statului român cu cancelarul german Olaf Scholz, de la preluarea funcţiei de către acesta, în decembrie anul trecut.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European.

În prima zi a reuniunii, preşedintele a avut o întâlnire cu premierul Bulgariei, Kiril Petkov. Discuţiile cu oficialul bulgar au vizat coordonarea României şi Bulgariei privind situaţia de securitate din regiune, ajutorul acordat refugiaţilor ucraineni, aprofundarea cooperării economice şi energetice şi accelerarea interconectivităţii între cele două ţări.

Joi, Klaus Iohannis a participat şi la Summitul extraordinar al NATO.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 27°C
IASI 28°C 20°C
CLUJ 25°C 17°C
CONSTANTA 27°C 23°C
CRAIOVA 26°C 22°C
BRASOV 26°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI