Consultările de la Cotroceni s-au încheiat cu desemnarea premierului. Declarațiile liderilor de partide

Preşedintele Klaus Iohannis  a avut luni consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentareîn urma cărorra a fost desemnat premier Nicolae Ciucă. Înaintea consultărilor s-a convenit ca PNL, PSD și UDMR să meargă cu o singură propunere de premier. De asemenea, s-a stabili că PSD va avea 9 ministere și funcția de secretar general al Guvernului, asimilată celei de ministru, PNL 8 ministere și UDMR trei.

22 Noiembrie 2021, 09:07 (actualizat 22 Noiembrie 2021, 14:45) Știrile TVR |

Joi, Romania va avea un nou guvern cu puteri depline. La unison, liderii PNL, PSD si UDMR au dat asigurari in acest sens.

ACTUALIZARE: Klaus Iohannis, după consultări: Am constatat că în Parlament s-a format o majoritate solidă, o majoritate din care fac parte PNL, PSD, UDMR și grupul minorităților. Această majoritate mi-a propus un nume de premier, propunere pe care am acceptat-o. În consecință, îl desemnez pe Nicolae Ciucă pentru a forma o echipă guvernamentală.

ACTUALIZARE Liderul AUR, George Simion, după consultări: Președintele Klaus Iohannis nu a scos mai mult de trei cuvinte, din păcate nici în timpul celor două mandate nu a scos mai mult de trei cuvinte. Noi i-am dus un document și facem un apel, dacă președintele Klaus Iohannis nu semnează, sperăm ca poporul român de pretutindeni să semneze. Pur și simplu au fost de formă aceste consultări. Deși colegii mei, Claudiu Târziu și Raluca Amariei, originară din Sibiu, și-au spus păsurile românilor care nu sunt de acord cu guvernul lui Klaus Iohannis si al partidelor lui, domnul Klaus Iohannis într-o sfidare totală față de români a fost monosilabic ca de obicei. E o poezie a lui Octavian Goga, ”Curtea de Argeș” și unul dintre versuri spune: ”Cu privirea-i rece mut sta suveranul”. Dar, românii nu vor sta muți, așteptăm să semneze și domnul Klaus Iohannis pe formularele de demitere a lui Klaus Iohannis, a declarat George Simion.

Claudiu Târziu, co-președinte AUR: I-am propus președintelui  că ar putea să organizeze un referendum privind certificatul COVID (...) La Cotroceni nu cred că românii au un aparator și un reprezentatnt demn al intereselor lor.

Raluca Amariei, vicepreședinte AUR: Nu vom gira acest guvern contra firii.

ACTUALIZARE Președintele UDMR, Kelemen Hunor: Am spus că avem un program de guvernare stabilit împreună cu PSD, cu PNL, cu UDMR şi cu grupul minorităţilor naţionale din Cameră. Avem acordul politic, structura guvernului şi cu toţii am căzut de acord că mergem pe această variantă de premier prin rotaţie: pentru următorul an şi jumătate să fie Nicolae Ciucă, apoi un premier PSD. Sigur, când ai o astfel de majoritate largă în Parlament, dincolo de problemele foarte de actualitate, trebuie să te gândeşti ce faci pe termen lung pentru România, ce reforme vrei să faci. Şi eu am spus că, din punctul nostru de vedere, suntem obligaţi să facem reforme mai consistente, inclusiv revizuirea Constituţiei în câteva puncte, dar nu am intrat în detalii, suntem obligaţi să avem proiecte de dezvoltare pe termen lung. (...) UDMR păstrează trei portofolii și funcția de vicepremier (...) Joi după-amiază să fim în stare să începem activitatea după votul din Parlament. În Consiliul Permanent eu o să propun să mergem cu aceeași echipă.

ACTUALIZARE Delegația AUR a ajuns la consultările de la Cotroceni.

ACTUALIZARE Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că este un moment important și vrea să îi asigure pe români ca aceasta nu este o coaliție necondiționată.

Voi monitoriza modul în care această coaliţie va funcţiona şi mă voi asigura că interesele românilor nu vor fi niciodată puse sub semnul întrebării sau că stabilitatea financiară a României va pusă în pericol. Vreau să-i asigur pe români că această coaliţie este un compromis pe care îl facem în acest moment, dar nu este necondiţionată. Principiile liberale vom lupta în continuare pentru ele, le-aţi văzut în programul de guvernare şi ne vom lupta pentru ele şi întotdeauna ne vom lupta pentru aceste principii liberale în această coaliţie, a spus Florin Cîțu.

 

ACTUALIZARE Liderul PSD, Marcel Ciolacu: Cred că cel mai important este ceea ce au românii de câștigat, faptul că se termină o instabilitate politică, creată de fosta guvernare de dreapta. Urmează după consultările de la Cotroceni să avem o altă şedință, unde vorbim despre titularii de ministere.

ACTUALIZARE Consultările cu PNL, PSD, UDMR și minoritățile naționale s-au încheiat.

ACTUALIZARE  Şeful statului discută cu reprezentanţii PNL - Florin Cîţu şi Nicolae Ciucă, PSD - Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu, UDMR - Kelemen Hunor şi Cseke Attila şi ai minorităţilor naţionale - Varujan Pambuccian.

ACTUALIZARE Se pregătește lista miniștrilor din Guvernul PSD-PNL-UDMR. Cum ar putea arăta noul Guvern.

ACTUALIZARE Conducerea PSD a votat în unanimitate intrarea la guvernare alături de PNL, cu propunerea ca Nicolae Ciucă să fie premier, a precizat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, luni, după ședința liderilor PSD.

ACTUALIZARE USR nu participă la consultările de la Cotroceni cu președintele Iohannis. Dacian Cioloș: USR nu poate să gireze constituirea unui nou FSN

Şeful statului va avea consultări, de la ora 12,00, cu Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat şi Uniunea Democrată Maghiară din România, de la ora 12,30 cu Uniunea Salvaţi România, de la ora 13,00 cu Alianţa pentru Unirea Românilor şi de la ora 13,30 cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Pe 4 noiembrie, preşedintele a anunţat că va chema partidele la consultări pentru formarea noului Guvern în momentul în care se va cristaliza o majoritate parlamentară. "Voi aştepta cu consultările formale până când, din discuţiile din partide, se cristalizează o majoritate asumată de partidele care vor dori să propună un Guvern. Abia atunci când această majoritate va fi asumată voi convoca consultări pentru formarea noului Guvern", afirma atunci Klaus Iohannis.

Duminică, după o nouă rundă de negocieri între reprezentanţii PNL - PSD - UDMR şi minorităţi, s-a convenit ca aceste formaţiuni să meargă la consultările de la Cotroceni cu o propunere unică de prim-ministru.

PSD şi PNL au  luni, înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni, şedinţe ale forurilor de conducere pentru a discuta formula unică de premier pentru formarea viitorului Guvern, care ar urma să fie votat de Parlament joi.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 5°C 5°C
CLUJ 5°C 5°C
CONSTANTA 9°C 8°C
CRAIOVA 8°C 6°C
BRASOV 4°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI