Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Preşedintele Klaus Iohannis a pierdut peste 20.000 de fani pe Facebook în 24 de ore. Fenomenul continuă

O adevărată gherilă digitală a luat cu asalt aseară pagina de Facebook a preşedintelui Klaus Iohannis, după ce şeful statului a luat apărarea postului de televiziune Antena 3 în conflictul cu ANAF. Mii de comentarii negative sancţionează poziţia lui Iohannis, care a pierdut într-o singură noapte peste 10 mii de fani. Internauţii nu l-au iertat nici pe premierul Dacian Cioloş, nevoit să intervină personal pe Facebook ca să îşi nuanţeze şi să îşi explice intervenţia din Senat.

18 Februarie 2016, 15:32 (actualizat 18 Februarie 2016, 20:48) |
Război pe Facebook cu președintele Klaus Iohannis
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Preşedintele Klaus Iohannis: "Cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF-ului mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu - discutabilă. Şi în fine.. am constatat, din discuţii pe care le-am avut, că există deschidere la factorii de decizie, şi, cu siguranţă, prin discuţii aşezate şi calme, până la urmă, se găsesc soluţii convenabile".

Cu această declaraţie, preşedintele Klaus Iohannis a declanşat un adevărat război pe Facebook. În scurt timp, comentariile indignate au început să curgă.

Nicu Teodorescu: "Domnule Klaus Iohannis. Am stat la coadă la Londra 8 ore ca să vă votez. După declaraţia dvs. de astăzi despre Antena 3, aş mai sta la coadă 8 ore ca să NU vă mai votez. Ar trebui să va fie ruşine, dar m-aş mira".

Alina-Ioana Vasiliu: "Să vă fie ruşine! Îmi retrag like-ul pe care vi l-am dat din toată inima. Dacă aş putea, mi-aş retrage şi votul! M-aţi dezamăgit şi cred că sunteţi o ruşine pentru România, de vreme ce vă aliaţi cu hoţii şi cu mincinoşii!"

Csaba I. Nagy: "Punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti definitive = "banale motive administrative"???? Domnule Iohannis, vă rog mult, mergeţi înapoi la Sibiu şi lăsaţi-ne. Poate acolo lumea vă va ierta pentru astfel de declaraţii nefericite. Îmi este ruşine pentru că v-am votat. Dar vă promit că nu se va mai întâmpla".

Într-o singură zi, Klaus Iohannis, care se mândrea că este politicianul cu cei mai mulţi fani pe Facebook, a pierdut peste 20 mii dintre ei. Singurul răspuns al Preşedinţiei la valul de critici a fost ştergerea periodică a sute de comentarii.

În schimb, premierul şi-a apărat pe Facebook poziţia în cazul ANAF-Antena 3 şi a răspuns personal la comentarii.

Dacian Cioloş: "Nu am condamnat ANAF, dimpotrivă. Au acţionat remarcabil pe fond, respectând legea. Am condamnat forma, modul de acţiune, care a lăsat impresia dorinţei de a intimida".

Nu e prima dată când Preşedinţia stârneşte controverse pe Internet pentru relaţia cu Antena 3. Cu puţin timp în urmă, a făcut valuri o fotografie în care şeful cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, apare alături de Mihai Gâdea la reuniune a saşilor de la Munchen.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 20°C
IASI 16°C 18°C
CLUJ 23°C 22°C
CONSTANTA 17°C 18°C
CRAIOVA 25°C 23°C
BRASOV 23°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Octombrie 2019, 19:32
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-10-2019
Deschidere: 9623.42
Maxim: 9639.94
Mimim: 9607.5
Variatie: -0.04%
TLV
2.38
0.42%
FP
1.19
0%
BRD
14.40
0.14%
TRP
0.27
0.37%
DIGI
31.00
2.92%
EBS
151.20
1.9%
WINE
21.60
0.47%
TEL
20.00
0.25%
SNG
38.25
0.65%
SIF3
0.30
0.67%
ARHIVĂ ȘTIRI