Preşedintele Klaus Iohannis: Titus Corlățean nu va fi ministru la nimic. Șeful statului convoacă partidele la consultări pe tema implementării rezultatului referendumului

30 mai 2019, 15:54

„Acum suntem în momentul în care trebuie să decidem cum să punem în practică ceea ce a decis poporul prin referendum”, a subliniat șeful statului în debutul declarației.

Pentru a găsi cele mai bune proceduri, metode, soluții, am decis să convoc partidele parlamentare la consultări pe această temă, fiindcă este evident, ceea ce a decis poporul trebuie să fie pus în practică, adică să fie pus în Constituție. Asta se face în Parlament, în prima fază. Așadar, am decis și am trimis chiar adineauri invitațiile pentru zilele de marți și miercuri, săptămâna viitoare, pentru a găsi împreună cele mai bune soluții„, a anunțat Klaus Iohannis.

Întrebat despre cum vor fi transpuse în practică modificările impuse de rezultatul referendumului, șeful statului și-a exprimat încrederea că nu vor fi probleme. „Nu cred că se va bloca nimic, fiindcă deja, de la început, marea majoritate a politicienilor au spus că sunt de acord cu aceste modificări”. Iohannis a indicat că nu ar merge pe o modificare mai largă a Constituției, „fiindcă ultima dată aici s-au blocat lucrurile”.

Programul consultărilor:

Marți, 4 iunie 2019
•       Ora 12:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
•       Ora 13:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
•       Ora 14:00 – Uniunea Salvați România (USR);
•       Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

Miercuri, 5 iunie 2019
•       Ora 11:00 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);
•       Ora 12:00 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
•       Ora 13:00 – Grupul parlamentar Pro Europa;
•       Ora 14:00 –  Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Fiecare delegație poate fi formată din maximum 5 persoane.

A doua temă abordată de președinte a fost cea a propunerilor pentru portofoliile din guvern ocupate momentan de interimari.

„Mă voi referi doar la una dintre aceste propuneri, celelalte le discutăm cu altă ocazie. Imaginați-vă că PSD-ul nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să mi-l propună pe domnul Corlățean, artizanul catastrofei la alegerile din străinătate din 2014, de la alegerile prezidențiale. Deci nu-i suficient că PSD și-a bătut joc de români în 2014, că PSD-ul și-a bătut joc de români în 2019, îndrăznește PSD-ul să mi-l propună pe artizanul catastrofei de la alegerile din străinătate din 2014. Mi se pare o alegere total nepotrivită și pot să vă spun acum, la cald, că această propunere va fi clar respinsă. Titus Corlățean nu va fi ministru la nimic„, a declarat președintele.

Referitor la scandalul votului din diaspora, Klaus Iohannis a reiterat că va forma un grup de lucru care trebuie să vină cu soluții, soluții ce vor fi înaintate instituțiilor abilitate să le transpună în legislație sau în hotărâre de guvern. Deja au fost începute discuții informale pe această temă.

„Această catastrofă a fost organizată de guvernul PSD-ist, n-au decât să evalueze, să facă ce vor, însă vina politică este clar la guvern. N-are rost să căutăm în altă parte, să căutăm că un portar, la o ambasadă, nu s-a înțeles cu un votant. Este evident că vinovați sunt miniștrii de Externe și ministra de Interne, drept pentru care le-am cerut demiterea. Fiindcă poate nu m-ați înțeles bine ieri, cei doi au umblat pe la televiziuni să spună că nu-și dau demisia. Nici nu mă interesează! Eu am cerut demiterea lor, ca și sancțiune politică”.

Întrebat ce i-a răspuns premierul Viorica Dăncilă joi dimineață, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, referitor la acest subiect, președintele a răspuns: „Rămâne să mai judece puțin chestiunea”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite