Preşedintele Klaus Iohannis: Avem acum un obiectiv precis, construirea României post-pandemice. Avem la dispoziție 80 de miliarde de euro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că în acest moment ne aflăm în perioada în care avem un obiectiv precis: construirea României post-pandemice, o țară în care se investește masiv în infrastructură. ”Pentru asta avem nevoie și de un plan, și de bani. Din fericire, le avem pe amândouă”, a spus Iohannis.

28 Mai 2021, 12:52 (actualizat 28 Mai 2021, 14:02) |
Klaus Iohannis, declarații
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ACTUALIZARE 13.11: Președintele a declarat că ”România post-pandemică e țara cu școli moderne, țara cu administrație digitalizată, cu companii de stat reformate, o țară care protejează mediul”. ”Avem nevoie și de un plan coerent și de bani. Le avem pe amândouă. Prin PNRR vom accesa banii atât de necesari. Avem la dispoziție 80 de miliarde de euro. PNRR are 2 linii majore: investiții și reforme”, a spus Iohannis.

Președintele a făcut de asemenea un apel către primari să acceseze fondurile disponibile prin PNRR. ”Fac apel către primari ca imediat după aprobarea planului să înceapă deja să pregătească proiectele”, a declarat președintele. Iohannis a mai spus că PNRR nu are culoare politică, astfel că pentru aplicarea lui e nevoie de cooperarea tuturor partidelor. ”E momentul ca toate forțele politice să iasă din logica de partid și să susțină acest proiect”, a spus șeful statului.

Alte declarații ale președintelui:

  • Vreau să fim foarte bine pregătiți pentru punerea lui în aplicare și finalizarea reformelor propuse
  • Putem construi proiectul unei generații. De reușita PNRR depinde într-o mare măsură cum va arăta viitorul
  • Acest demers nu are culoare politică, chiar dacă a fost negociat de actuala coaliție
  • Acest plan aparține României, iar implementarea sa se va întinde diincolo de mandatul Guvernului
  • Apel la guvernanți să comunice, ca să fie clare procedurile și termenele
  • România post-pandemică nu e un concept abstract, ci o oportunitate istorică de a lăsa în urmă ceva durabil

_____________________________________________________________________

Klaus Iohannis a vorbit despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR, în contextul în care pe 26 mai, Guvernul a prezentat în Parlament situația la zi a negocierilor pentru PNRR. Potrivit calendarului afișat pe site-ul Guvernului, pe 31 mai urmează depunerea oficială a PNRR în sistemul informatic al CE. Se vor depune 30 de documente separate, câte unul pentru fiecare capitol transversal și pentru fiecare componentă. Apoi, pe 2 iunie Guvernul va publica integral și va prezenta PNRR către publicul larg și jurnaliști.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 11°C
IASI 2°C 11°C
CLUJ 5°C 4°C
CONSTANTA 11°C 15°C
CRAIOVA 6°C 7°C
BRASOV 7°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI