Preşedintele K. Iohannis, la Tallinn: Voi încuraja pe toți responsabilii de la noi să lucreze cu omologii lor din Estonia la un concept de succes în: e-guvernare, sisteme digitale, securitate cibernetică

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, miercuri şi joi, o vizită de stat în Republica Estonia, la Tallinn. Șeful statului român și omologul său eston, Kersti Kaljulaid, au susținut declarații comune astăzi, care au fost transmise de TVR 1, într-o Ediție Specială.

16 Iunie 2021, 07:11 (actualizat 16 Iunie 2021, 21:30) |
Klaus Iohannis, vizită de stat în Estonia
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

O sută de ani de relații diplomatice româno-estone. O aniversare pe care președintele Klaus Iohannis o marchează printr-o vizită de două zile în Estonia. Parteneri şi aliați în Uniunea Europeană şi NATO, România și Estonia nu au fost niciodată mai apropiate, au declarat răspicat cei doi șefi de stat.

KLAUS IOHANNIS, președintele României: "Dincolo de momentul simbolic, vizita reprezintă o continuare a dialogului constant și deschis pe care l-am avut permanent cu doamna președinte. În cadrul discuției de astăzi, am subliniat interesul deosebit pentru intensificarea schimburilor comerciale şi sectoriale. Am remarcat totodată că, după problemele generate de pandemie, relațiile noastre economice cunosc de la începutul acestui an un reviriment îmbucurător".

KERSTI KALJULAID, preşedintele Estoniei: "Pentru estonieni, aşa cum percep eu, România se simte acum mult mai aproape. Suntem parteneri şi aliaţi apropiaţi, lucrăm împreună în UE şi suntem unii lângă ceilalţi în NATO, ocazional chiar zburăm în spaţiul aerian al ceiluilalt în acest context NATO şi mulţumesc pentru asta. Lucrăm pe holurile puterii de la Bruxelles, unde le explicăm partenerilor şi aliaţilor cum vedem noi lumea şi ce considerăm că trebuie făcut pentru a ne simţi mai siguri şi mai prosperi. Pentru mine este şi ultima vizită de stat din acest prim mandat, aşa că va rămâne pentru totdeauna o ocazie specială".

------------------------------------------------------------------------------------

Președintele Klaus Iohannis a avut declarații comune cu șeful statului estonian, Kersti Kaljulaid:

 

 

Declarații Kersti Kaljulaid:

- Mă bucur să vă urez bun venit la noi. Este ultima vizită de stat pe care o voi oficia în mandatul meu. Amândoi știm că strategiile și cooperările dintre țările noastre care au o creștere sporită. România este mai aproape, suntem aliați, lucrăm împreună în UE. Lucrăm împreună și în Bruxelles, pentru a avea o relație mai prosperă.

- Voi ați fost printre primii care ați promovat Inițiativa celor trei mări.

- ați menționat că nu putem să împingem anonimitatea din interes, dar putem lucra prin noi înșine.

- cel mai important este să lucrăm la nivelul de jos, oamenii noștri să coopereze pe industrie, pe turism.

 

Declarații Klaus Iohannis:

Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu în vizită de stat la Tallinn. Doresc să vă mulțumesc pentru primirea călduroasă și pentru discuția deschisă și aprofundată pe care am avut-o.
Această vizită are loc într-un moment cu totul special pentru România și Estonia, care beneficiază de un parteneriat excelent: 2021 este anul celebrării centenarului relațiilor bilaterale și a celor 30 de ani de la reluarea acestora.
Dincolo de momentul simbolic, vizita reprezintă o continuare a dialogului constant și deschis pe care l-am avut permanent cu doamna Președinte.
În cadrul discuției de astăzi, am subliniat interesul deosebit pentru intensificarea schimburilor comerciale şi sectoriale.
Am remarcat totodată că, după problemele generate de pandemie, relațiile noastre economice cunosc de la începutul acestui an un reviriment îmbucurător.
România și Estonia împărtășesc viziuni și interese comune la nivelul Uniunii Europene, ceea ce facilitează cooperarea strânsă dintre noi în raport cu agenda europeană curentă și cu prioritățile Uniunii în perspectivă.
După întâlnirea de astăzi, am convingerea că vom continua să susținem împreună importanța unei abordări unitare la nivelul Uniunii Europene, în deplină coerență cu principiile solidarității, coeziunii, valorilor fundamentale, inclusiv în dezbaterile demarate de puțin timp în cadrul Conferinței privind viitorul Uniunii.
Am discutat și despre importanța coordonării la nivelul Uniunii Europene în promovarea consolidării rezilienței, atât în plan intern, cât și la nivel global.
Am subliniat faptul că, mai ales în lumina învățămintelor rezultate din experiența crizei recente, este esențial să acționăm pentru a consolida capacitatea Uniunii de a răspunde eficient la orice noi potențiale provocări. Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București va fi foarte util în acest sens și am invitat Estonia să participe la acesta.
În acest context, am discutat despre posibilitățile de întărire a cooperării noastre în domeniul digital, al securității cibernetice și inteligenței artificiale, dată fiind experiența în acest domeniu a Estoniei, precum și a României, care găzduiește noul Centru Cyber al Uniunii Europene.
Totodată, România și Estonia, ca state aflate pe Flancul Estic al NATO, înțeleg foarte bine importanța primordială a întăririi posturii aliate de descurajare și apărare de la Marea Baltică la Marea Neagră.
În acest context, am discutat despre rezultatele Summitului NATO din 14 iunie, care a reprezentat un moment esențial pentru viitorul Alianței.
Am salutat, astfel, decizia de elaborare a unui nou Concept Strategic aliat, precum și deciziile luate la Summit privind consolidarea posturii politice și militare a NATO, inclusiv pe Flancul Estic. În acest context, am reafirmat și susținerea puternică a țărilor noastre pentru consolidarea relației transatlantice.
Am abordat în discuțiile noastre și subiectul cooperării în plan regional în cadrul Inițiativei celor Trei Mări. Am reiterat aprecierea pentru succesul Summitului virtual de la Tallinn de anul trecut, care a reprezentat un pas important în procesul de consolidare a Inițiativei, în linia deciziilor fundamentale ale Summitului pe care l-am găzduit la București în 2018.
Inițiativa celor Trei Mări poate contribui în perioada post-pandemie la redresarea economică, prin dezvoltarea conectivității între statele din regiune. De altfel, un obiectiv principal al României rămâne implementarea proiectelor strategice de interconectare Rail2Sea și Via Carpathia.
Ne-am exprimat, totodată, susținerea pentru succesul Summitului de la Sofia de luna viitoare.
În mod firesc, am abordat și evoluțiile din Vecinătatea Estică. Am discutat situația din Republica Moldova și am arătat susținerea României și a Estoniei pentru reluarea agendei ambițioase de reforme democratice, pro-europene, a acestui stat.
De asemenea, am discutat despre situația îngrijorătoare de securitate din jurul Ucrainei, precum și despre provocările tot mai serioase legate de Belarus.
Toate aceste teme sunt relevante și din perspectiva viitorului Consiliu European din 25 iunie, când vom reveni, cu o discuție mai strategică, asupra relației Uniunii Europene cu Rusia.
În același timp, am convenit să continuăm să ne coordonăm pentru o cât mai bună pregătire a viitorului Summit al Parteneriatului Estic, care trebuie să vizeze rezultate cât mai ambițioase, atât în ceea ce privește viziunea de ansamblu, cât și obiectivele concrete urmărite în comun cu Partenerii Estici.
Nu în ultimul rând, am exprimat apreciere pentru susținerea constantă a Estoniei pentru deschiderea negocierilor de aderare a României la OCDE.
Îi mulțumesc încă o dată doamnei Președinte Kaljulaid pentru primire și pentru discuțiile foarte bune.

 

Întrebări ale presei și răspunsuri:

- cu 2 zile în urmă, la summitul NATO, Joe Biden a transmis un mesaj referitor la partenerii săi europeni. Care sunt pozițiile Estoniei și României cu privire la susținerea alianței?

Kersti Kaljulaid: articolul 5 este perfect sigur, așa susținem și noi. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să susținem și noi promisiunile făcute. Lumea s-a schimbat, există dezvoltările tehnologice, deci noi trebuie să încorporăm în gândirea noastră militară această tehnologie. În ce privește securitate, nivelul de descurajare al NATO pentru adversarii săi a fost mărit. În spatele graniței estice este un vecin impredictibil.

K. Iohannis: Prin deciziile luate la summitul NATO, România și românii sunt mai bine protejați, securitatea României este mai bine garantată. Pentru statele noastre, relația transatlantică puternică este vitală. Este baza democrațiilor noastre, bazate pe valori. Președintele Biden a spus: Din păcate, în lume sunt mai puține democrații și mai multe autocrații. Este îngrijorător și este sarcina noastră să păstrăm abordarea noastră democratică. Asta înseamnă să fim puternici. Trebuie să avem grijă ca NATO să rămână acolo unde este vârful de tehnologie. Trebuie să fim garanții unei dezvoltări economice, tehnice. Trebuie să lucrăm la un nou concept strategic, cel vechi e din 2010, trebuie să schimbăm. Permanenta noastră adaptare la o lume în continuă schimbare. Faptul că acest summit a avut loc și a demonstrat că suntem uniți, că suntem solidari, - e vestea cea mai bună pe care a primit-o națiunile noastre - în această conjunctură, România și aliații noștri sunt mai bine protejați.

Iohannis: Voi încuraja pe toți responsabilii de la noi să contacteze pe omologii lor din Estonia și să lucrăm împreună la un concept de succes. Estonia este mult înaintea noastră în e-guvernare, sisteme digitale, avem foarte mult de învățat. Mâine voi vizita centrul prin care Estonia arată musafirilor cum văd ei sistemele de e-guvernare, e-servicii și securitatea acestora.

 

-------------------------------------------

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, miercuri, la Palatul Kadriorg, de omologul eston, Kersti Kaljulaid, cu ocazia vizitei de stat pe care o efectuează în Estonia. Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete, iar la final vor susţine o declaraţie comună de presă.

Vizita are loc în contextul aniversării centenarului relaţiilor diplomatice româno-estone şi a 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi ca urmare a dialogului constant româno-eston la nivel înalt din ultimii ani.

Preşedintele Iohannis va avea consultări politice cu omologul eston, Kersti Kaljulaid. De asemenea, şeful statului va avea întrevederi cu prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, precum şi cu preşedintele Parlamentului eston, Jüri Ratas.

Printre subiectele care se vor afla pe agenda convorbirilor preşedintelui Klaus Iohannis cu înalţii oficiali estoni se află consolidarea relaţiei bilaterale, inclusiv a cooperării economice şi sectoriale dintre cele două state, cu accent pe sectorul digital, combaterea pandemiei de COVID-19, precum şi teme de pe agenda europeană: viitorul Uniunii Europene, Planul european de redresare, tranziţia verde şi digitală, procesul de extindere a Uniunii şi Parteneriatul Estic al UE, evoluţiile din Republica Moldova, Ucraina şi Belarus.

Discuţiile vor viza şi cooperarea româno-estonă în cadrul NATO, inclusiv în ceea ce priveşte situaţia de securitate la Marea Neagră şi Marea Baltică, dar şi în contextul rezultatelor Summitului NATO din 14 iunie, precum şi cooperarea dintre cele două ţări în cadrul Formatului Bucureşti 9 şi al Iniţiativei celor Trei Mari.

Preşedintele Iohannis va depune o coroană de flori la Monumentul Războiului de Independenţă şi va vizita Primăria oraşului Tallinn, Centrul e-Estonia şi start-up-ul Unicorn Squad, şcoală profesională de robotică.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI