Preşedintele Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU. Astăzi va susţine intervenţia naţională în plen

Președintele Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis
21 septembrie 2021, 09:38

Tema celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale este „Construirea rezilienţei prin speranţă vizând recuperarea după pandemia de COVID-19, reconstrucţia durabilă, răspunsul la nevoile planetei, respectarea drepturilor omului şi revitalizarea Organizaţiei Naţiunilor Unite”.

Segmentul de dezbateri generale la nivel înalt debutează marţi, fiind cel mai important eveniment internaţional anual de diplomaţie multilaterală.

În prima zi a segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale, preşedintele Klaus Iohannis va susţine intervenţia naţională în plenul Adunării Generale.

„Participarea preşedintelui României la această sesiune va constitui o oportunitate de evidenţiere a poziţiei ţării noastre cu privire la actualele provocări globale, care necesită soluţii comune, solidaritate şi cooperare, bazate pe principii democratice solide şi respectarea dreptului internaţional. Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia importanţa ordinii internaţionale bazate pe reguli, precum şi a unui multilateralism eficient şi echitabil, în beneficiul tuturor cetăţenilor statelor membre ONU”, a arătat Administraţia Prezidenţială.

Miercuri, şeful statului va participa la „Evenimentul Informal la Nivel Înalt privind Acţiunea Transformativă pentru Natură şi Oameni”.

Totodată, şeful statului va lua parte, la invitaţia preşedintelui SUA, Joe Biden, miercuri, la Summitul Global pe tema coordonării răspunsului internaţional în contextul noului coronavirus (Global COVID-19 Summit: Ending the Pandemic and Building Back Better Health Security to Prepare for the Next), organizat de către acesta.

Administraţia Prezidenţială arată că preşedintele Klaus Iohannis va transmite un mesaj prin care vor fi reliefate eforturile ţării noastre de combatere a pandemiei, precum şi susţinerea pentru construirea unei arhitecturi globale rezistente de securitate a sănătăţii, care să permită gestionarea adecvată a crizelor neprevăzute.

Programul preşedintelui Iohannis cuprinde, de asemenea, o serie de evenimente formale consacrate în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.

În marja participării la Adunarea Generală a ONU, miercuri, şeful statului va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai Organizaţiei American Jewish Committee (AJC).

La sesiunea din acest an a Adunării Generale a ONU, pentru prima dată de la începutul pandemiei de COVID-19, lucrările evenimentului se derulează cu prezenţa fizică a şefilor de stat sau de guvern din statele membre ONU.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite