Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, reclamat de ANI la Parchet pentru conflict de interese şi fals în declaraţii

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Alin Nica
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Alin Nica
25 ianuarie 2023, 11:03

În legătură cu primele două infracţiuni – conflict de interese şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, ANI susţine, într-un comunicat de presă, că, în perioada în care Alin Nica exercita funcţia de primar al comunei Dudeştii Noi (mandatul 2016 – 2020), a participat la luarea unor decizii care au adus un folos patrimonial în valoare de 132.000 lei unei entităţi în al cărei consiliu deţinea calitatea de membru şi, totodată, a emis pentru aceasta o autorizaţie de construcţie.

Totodată, Nica a încheiat un contract civil, în baza căruia a fost remunerat cu suma de 6.900 lei, cu o societate comercială cu care Primăria Dudeştii Noi avea 15 contracte prin achiziţie directă.

În calitate de primar, el a încheiat şi un contract de arendă cu o întreprindere individuală, cu care avea un contract de arendare în calitate de persoană fizică.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Alin Nica a infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât în declaraţiile de interese depuse în anii 2021 şi 2022 a indicat deţinerea unei calităţi din care demisionase.

Totodată, Nica nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse în anul 2020 venituri în cuantum de 4.636 lei obţinute în 2019 de la o întreprindere individuală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă