Preşedintele Azerbaidjanului şi-a numit soţia prim-vicepreşedinte. Prerogativele ei le depăşesc pe cele ale premierului

Ilham Aliyev presedintele Republicii Azerbaidjan şi soţia lui Mehriban Aliyeva
Ilham Aliyev presedintele Republicii Azerbaidjan şi soţia lui Mehriban Aliyeva
21 februarie 2017, 12:55

Potrivit Constituţiei azere, prim-vicepreşedintele republicii preia atribuţiile preşedintelui în cazul în care acesta nu este în măsură să le exercite.

În septembrie trecut, în Azerbaidjan a avut loc un referendum privind modificarea Constituţiei. Plebiscitul a fost contestat de opoziţie şi de diferite organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.

Printre modificările votate figurează extinderea mandatului preşedintelui de la 5 la 7 ani, instituirea funcţiei de prim-vicepreşedinte al republicii şi scăderea la 35 de ani a vârstei de la care o persoană poate candida la funcţia de preşedinte al ţării.

Funcţia de prim-vicepreşedinte, ale cărei prerogative le depăşesc pe cele ale premierului, a fost vacantă până la numirea soţiei lui Aliyev.

Ilham Aliyev (56 de ani), conduce cu o mână de fier Azerbaidjanul de la decesul tatălui său, Gheidar Aliyev, în 2003. Acesta din urmă s-a aflat la putere timp de 10 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite