Preşedintele american Joe Biden promulgă o lege de transparenţă privind originile pandemiei de COVID-19

Preşedintele american Joe Biden a anunţat într-un comunicat că a promulgat o lege care permite declasificarea unor documente referitoare la originile pandemiei de COVID-19, apărută în China, relatează AFP, preluat de Agerpres.

21 Martie 2023, 07:43 Știrile TVR |
Președintele SUA, Joe Biden / FOTO: www.facebook.com/POTUS

"Trebuie să mergem până la capătul lucrurilor în ce priveşte originile pandemiei de COVID-19 pentru a ne asigura că putem preveni mai bine viitoarele pandemii", a declarat Joe Biden.

"Administraţia mea va declasifica şi va publica cât mai multe informaţii posibile", respectând, însă, "securitatea naţională", a promis preşedintele Statelor Unite.

Prezentat iniţial de opoziţia republicană, acest text a făcut în cele din urmă obiectul unui consens masiv cu democraţii, pentru că fost votat în unanimitate de Camera Reprezentanţilor - cu majoritate conservatoare.

Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât pandemia a creat diviziuni partizane deosebit de profunde în Statele Unite, fie, de exemplu, în privinţa vaccinării, fie a măsurilor preventive.

Directorul FBI, Christopher Wray, a estimat recent că un accident produs într-un laborator din Wuhan, în China, se află ''foarte probabil'' la originea pandemiei de COVID-19, la scurt timp după ce o ipoteză similară a fost avansată de Departamentul american pentru Energie.

Asta a determinat în special Organizaţia Mondială a Sănătăţii să le ceară americanilor să comunice informaţiile pe care le deţin despre originile COVID-19.

Comunitatea ştiinţifică rămâne împărţită între susţinătorii ipotezei transmiterii prin animal intermediar şi cei care susţin teza unei scurgeri dintr-un laborator din Wuhan.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 31°C
IASI 31°C 29°C
CLUJ 25°C 23°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 27°C 27°C
BRASOV 27°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI