Presa străină a relatat despre protestele din România. EBU a preluat în direct transmisiunile TVR

Sute de români din diaspora s-au mobilizat în marile orașe europene, în semn de solidaritate cu manifestațiile din țară. Și presa străină a relatat pe larg despre protestele din România. Rețeaua europeană de radio și televiziune - EBU - a preluat în direct, la cererea membrilor săi, imagini difuzate de TVR.

21 Ianuarie 2018, 14:54 (actualizat 21 Ianuarie 2018, 17:34) Știrile TVR |
Protestele din țară, ecouri în presa străină
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Rețeaua Eurovision a transmis în repetate rânduri înregistrările TVR de la proteste, iar în cursul serii a preluat Televiziunea Publică în direct, din Piața Universității și de la Parlament.

"Stop corupției!" - este unul dintre titlurile date în reportajul Deutsche Welle despre protestele de ieri.

"100.000 de oameni, în stradă în România, pentru a sprijini independența justiției și împotriva social-democraților, aflați la guvernare" - scrie corespondentul DW în România, Cristian Ștefănescu, amintind că unii demonstranți au mers pe jos 450 de km pentru a ajunge la București. Până acum, doar staruri ca AC/DC sau André Rieu au reușit să umple Piața Constituției, ața cum a fost aseară, menționează Deutsche Welle.

Canalul Euronews a transmis pe larg despre mobilizarea românilor.

Diana Voicu, Inițiativa România: "Pe ţara noastră a pus mâna un grup de corupţi".

The Guardian titrează: "Românii se întorc în stradă". Publicația britanică scrie că în România, țară măcinată de corupție, membră a Uniunii Europene, oamenii protestează față de legile care slăbesc justiția.

Presa americană a preluat, în mare parte, relatările Associated Press de la București, cu descrieri în detaliu despre situația din România și despre atmosfera de la mitingurile de ieri, la care au venit oameni de toate vârstele, pentru a-și exprima gravele nemulțumiri la adresa clasei politice, noteaz[ AP.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 26°C
IASI 26°C 27°C
CLUJ 26°C 23°C
CONSTANTA 21°C 22°C
CRAIOVA 25°C 25°C
BRASOV 23°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI