UPDATE | Vladimir Putin a apărut la summitul OTSC. Presa italiană relatase anterior că ar fi fost operat de cancer duminică noaptea

Foto: Kremlin.ru
Foto: Kremlin.ru
16 mai 2022, 14:08

UPDATE: Vladimir Putin a apărut luni la summitul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), replica eurasiatică a NATO. OTSC este o alianță militară care grupează, alături de Rusia, cinci foste republici sovietice – Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan.

Vladimir Putin a declarat că extinderea NATO către Finlanda şi Suedia nu este o problemă pentru Rusia, cu excepţia cazului în care ea va include şi desfăşurarea de trupe străine pe teritoriul acestor ţări, transmit agenţiile AFP şi EFE.

„Rusia nu are probleme cu aceste ţări, întrucât intrarea lor în NATO nu creează o ameninţare”, a spus Putin la summitul OTSC.

Dar el a atras atenţia în continuare că dacă această extindere a NATO va fi însoţită de amplasarea de ”infrastructuri militare” pe teritoriul Finlandei şi al Suediei, atunci Rusia va fi nevoită să reacţioneze. „Desfăşurarea de infrastructuri militare pe teritoriile acestor ţări va antrena evident un răspuns” din partea Rusiei, a indicat Putin.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Il Tempo citează scurgeri americane de informații despre presupuse planuri ale Kremlinului de a ascunde intervenția chirurgicală. Potrivit sursei citate, serviciile de informații ale SUA spun că, zilele viitoare, o sosie a lui Vladimir Putin ar putea fi folosită în aparițiile publice ale liderului de la Kremlin.

„Există dovezi că, în urmă cu aproximativ o săptămână, (Putin – n.r.) a fost dus de urgență la clinica prezidențială. Era noapte, era foarte bolnav”, spun sursele de informații americane, conform La Stampa. Putin ar fi fost văzut „târându-și piciorul drept în timpul paradei din 9 mai. Brațul strâmb, fața palidă, privirea epuizată.”

Operația ar fi avut loc în noaptea de duminică spre luni, între orele 01.00-02.00, întreaga procedură fiind în sarcina unei echipe medicale compuse doar din doctori ruși, care au fost selecționați după o procedură laborioasă, precizează Il Tempo.

Cât va dura convalescența lui Putin, de întregul proces decizional al președintelui se va ocupa Nikolai Patrușev, fostul șef al FSB, relatează cotidianul italian Il Giorno.

Site-ul independent de investigații Proekt a documentat câteva cazuri „dispariție” a lui Putin din vizorul public în mai multe rânduri în ultimii ani – noiembrie 2012, martie 2014, august 2017, februarie 2018 și septembrie 2021. În toate aceste dăți, liderul de la Kremlin ar fi călătorit însoțit de treisprezece medici.

Potrivit La Stampa, în următoarea săptămână este posibil să ne facem o idee legată de rezultatul presupusei operații. Cotidianul italian citează câteva surse dintr-un canal Telegram administrat probabil de un fost general al serviciilor secrete cunoscut sub pseudonimul Viktor Mihailovici.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite