Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TVR INFO

Presa elenă: Grecia a încălcat acordul cu UE şi FMI în 2011, angajând zeci de mii de funcţionari

Grecia a încălcat un acord cu UE şi FMI angajând zeci de mii de funcţionari în 2011, potrivit unor informaţii publicate de revista To Vima, care citează un prim raport intern în acest sens al misiunii permanente a Troicii UE, BCE şi FMI, relatează AFP.

24 Iunie 2012, 18:15 (actualizat 25 Iunie 2012, 19:40) |

VIDEO
Grecia ar trebui sa renunte la aproape 150.000 de bugetari

Grecia a încălcat acordul cu UE şi FMI în perioada 2010-2011, angajând aproape 35.000 de funcţionari numai în 2011, în total aproximativ 70.000 în cei doi ani, potrivit unor informaţii publicate de revista To Vima, relatează AFP.

To Vima, un săptămânal de centru-stânga, susţine că sursa acestor calcule o reprezintă un raport intern în acest sens al misiunii permanente a UE, BCE şi FMI, precum şi un alt raport realizat de ministrul de Finanţe interimar, Georgios Zanias.

Aproape 35.000 de angajări doar în 2011

Potrivit raportului, numai 12.000 de persoane au fost angajate în administraţia publică centrală şi circa 15.000 în cea locală, asta în timp ce măsurile de economisire prin fuzionarea municipalităţilor erau oficial în curs.

"În timp ce Guvernul (condus de socialiştii din Pasok - n.r.) trecea legi privind reducerea numărul funcţionarilor, acesta îi aducea înapoi pe fereastră", potrivit unui membru anonim al Troicii, citat de To Vima.

670.000 de funcţionari greci la finele anului

Raportul lui Zanias, pe care ar fi trebuit să i-l transmită succesorului său, noul ministru de Finanţe, Vassilis Rapanos, spitalizat pentru dureri puternice de stomac, arată că există în continuare oficial aproape 670.000 de funcţionari în administraţia publică elenă.

Deşi în 2011 au fost operate 40.000 de disponibilizări, reducerea netă nu a fost decât cu 24.000 faţă de 2010, mai arată raportul citat de To Vima.

Regula angajărilor: 1 la 5 plecări

Asta, în condiţiile în care Grecia a promis să angajeze un funcţionar la cinci concediaţi, în cadrul unui prim memorandum negociat cu instituţiile internaţionale pentru a obţine un împrumut consistent.

În mai 2010, UE şi FMI au acordat Greciei un împrumut în valoare de 110 miliarde de euro. Pentru că acesta s-a dovedit insuficient, Atena a mai primit 130 de miliarde de euro la începutul lui 2012.

Ţara a beneficiat, pe de altă parte, de clemenţa creditorilor privaţi, care i-au şters mai mult de jumătate din datorie. Mai mult, ei au acceptat renegocierea dobânzilor la creditele aflate în derulare.

Acest raport intervine în timp ce o misiune a Troicii, formată din Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), este aşteptată la Atena pentru a evalua situaţia ţării, având în vedere discuţiile legate de o posibilă ieşire a ţării din zona euro.

Vizita vine şi în contextul în care Grecia cere renegocierea memorandumului semnat în februarie, pentru a putea amâna cu doi ani, până în 2016, aplicarea planului de austeritate, astfel încât să evite disponibilizările.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 3°C
IASI 6°C 4°C
CLUJ 6°C 6°C
CONSTANTA 11°C 13°C
CRAIOVA 7°C 6°C
BRASOV 5°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 09 Decembrie 2019, 12:09
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 09-12-2019
Deschidere: 9977.47
Maxim: 9985.23
Mimim: 9963.05
Variatie: 0%
TLV
2.59
0%
FP
1.20
0%
SNG
38.40
0.26%
BRD
15.70
0.13%
COTE
80.00
0%
SNN
14.66
0%
IMP
1.45
0%
CMP
0.83
0.97%
TEL
20.00
0.25%
SIF5
2.51
0.4%
ARHIVĂ ȘTIRI