Preotul catolic Francisc Doboș: Cine crede în Dumnezeu nu va aduce răzvrătire. Oamenii nu pleacă de la biserică ca să dărâme pe cineva, ci doar ca să aducă împăcare

30 martie 2021, 09:15

„Erau probleme și pe vremea lui Cristos, dar el nu s-a răzvrătit împotriva sistemului, ci a transmis ucenicilor să se convertească ei”, a spus pr. Francisc Doboș, invitat la Matinalul TVR 1. „El a făcut o revoluție a inimii, nu o altă revoluție. Nu s-a răzvrătit împotriva ocupației romane. Cristos nu a ridicat degetul împotriva altora, ci a chemat ucenici și le-a transmis ca să ducă vestea lui până la marginile pământului”.

Preotul a explicat și cum se pregătește Biserica Catolică pentru sărbătoarea Paștelui: „Este Săptămâna Sfântă pentru noi. În afară de mâncarea de post, oamenii  se pregătesc și altfel, merg la biserică, se roagă, se spovedesc, se împărtășesc. Și noi ne pregătim în această perioadă de pandemie, cu bisericile noastre, toți cei care nu vor putea încăpea în biserică să poată participa la Sfintele Liturghii în curte. Cu ecrane, Televiziunea Publică ne ajută, putem transmitem Sfintele Liturghii de la Catedrala Sfântul Iosif, pentru cei care nu au posibilitate, pentru cei mai în vârstă. Mulțumim, pe această cale, Televiziunii Publice. Încercăm să-i ajutăm pe oameni să trăiască interiorizat aceste Sărbători Pascale”.

Iată alte declarații ale părintelui Doboș:

„Da, dorim să fim mai buni, dar să fim și semnificativi”

„Noi nu suntem făcuți doar din probleme orizontale. Dacă tot suntem cu capul în zori, suntem și cu capul în cer. Dar asta nu ne împiedică să stăm bine pe pământ. Ca să stăm bine pe pământ, înseamnă să avem și o dimensiune spirituală a sufletului nostru, să nu ne mai învrăjbim atât de mult, să realizăm că oamenii nu sunt doar dușmanii noștri, că nu este doar sistemul, că nu este doar o conspirație mondială”.

„Pentru un creștin, chiar dacă ar exista un plan, „diabolic”, să-i spunem, că cineva vrea să-i fure credința … nu pot decât să mi-o fur singur! Pentru că, în perioadă de persecuție, atunci când martiri și sfinți au fost puși la închisoare sau au fost martirizați, atunci a crescut și credința. Creștinismul crește oriunde este pus, nu doar în democrație, chiar și în dictatură. Nu ne dorim lucrul acesta, nu ne dorim dezbinare, dar cine crede în Dumnezeu, nu va aduce răzvrătire. Oamenii nu pleacă de la biserică ca să dărâme pe cineva. Ci doar ca să aducă împăcare în sufletele acelor oameni care duc lipsă de Dumnezeu”.

„Chiar dacă ar fi toate aceste conspirații, ce mă împiedică pe mine să mă ancorez într-o realitate care nu mă îndepărtează de pământ? Dar vedem situațiile problematice, foarte multe persoane fără loc de muncă, nu mai vorbim de ceea ce vedem la știri, toată industriile care duc lipsă acum, familii întregi care nu știu cum să ajungă la sfârșitul lunii să plătească facturile. Și ar putea spune: vouă vă este ușor, că voi sunteți la biserică, oamenii oricum ajung la voi, mai ales în situații disperate. Nu este așa, că nici Cristos nu a venit doar ca să îi aștepte pe oameni, ci a fost alături de ei”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite