Premiile The Best FIFA. Cristiano Ronaldo, cel mai bun fotbalist din lume în 2017

24 octombrie 2017, 10:32

Ronaldo (32 ani) a câștigat în sezonul trecut titlul de campion al Spaniei, precum și Liga Campionilor, fiind și golgheterul celei mai importante competiții europene intercluburi. Palmaresul lusitanului în 2017 este completat de Supercupa Europei și Supercupa Spaniei.

Ronaldo i-a devansat în clasamentul secțiunii cel mai bun fotbalist pe marele său rival Lionel Messi (FC Barcelona) și pe brazilianul Neymar, protagonistul celui mai scump transfer din istoria fotbalului în această vară, de la FC Barcelona la Paris Saint-Germain, pentru 222 de milioane de euro.

Cristiano Ronaldo a primit premiul din partea a doi foști mari fotbaliști, argentinianul Diego Armando Maradona și brazilianul Ronaldo Nazario de Lima

Prin trofeul cucerit luni seara, Ronaldo l-a egalat pe Messi în privința titlurilor de cel mai bun fotbalist al anului, cu cinci victorii fiecare.

Șapte jucători din liga spaniolă, în echipa ideală a anului

Cinci jucători de la Real Madrid și doi de la FC Barcelona, alături de brazilienii Dani Alves și Neymar, de la Paris Saint-Germain, și italienii Gianluigi Buffon (Juventus) și Leonardo Bonucci (Milan), figurează în echipa ideală a anului 2017 alcătuită de Federația Internațională de Fotbal (FIFA) și sindicatul mondial al fotbaliștilor (FIFPro), după cum s-a anunțat luni seara la Londra, în cadrul Galei premiilor ”The Best” a FIFA.

Cei cinci jucători de la Real sunt fundașii Sergio Ramos și Marcelo, mijlocașii Luka Modric și Toni Kroos, precum și atacantul portughez Cristiano Ronaldo, nominalizat pentru a 11-a oară în echipa ideală a anului.

Reprezentanții clubului FC Barcelona în cel mai bun ”unsprezece” sunt mijlocașul Andrés Iniesta și atacantul Lionel Messi.

Echipa ideală a anului 2017 se prezintă astfel: Gianlugi Buffon (Juventus) — Dani Alves (PSG), Sergio Ramos (Real Madrid), Leonardo Bonucci (Milan), Marcelo (Real Madrid) — Luka Modric (Real Madrid), Toni Kroos (Real Madrid), Andrés Iniesta (Barcelona) — Neymar (PSG), Lionel Messi (Barcelona), Cristiano Ronaldo (Real Madrid).

Veteranul italian Gianluigi Buffon (Juventus), în vârstă de 39 de ani, a fost desemnat cel mai bun portar al anului 2017 în cadrul aceleiași gale. Este pentru prima oară când FIFA acordă un premiu pentru cel mai bun portar al anului.

Buffon a câștigat titlul în Serie A pentru a șasea oară consecutiv cu Juve și a jucat finala Ligii Campionilor, pierdută în fața celor de la Real Madrid. El i-a devansat în anchetă pe portarul costarican Keylor Navas, de la Real Madrid, și pe germanul Manuel Neuer (Bayern Munchen).

Atacantul francez Olivier Giroud (Arsenal) și-a adjudecat premiul Puskas, pentru cel mai frumos gol al anului, după lovitura sa de scorpion reușită pe 1 ianuarie împotriva echipei Crystal Palace (2-0). Giroud s-a impus în fața jucătoarei venezuelene Deyna Castellanos și a portarului sud-african Oscarine Masuluke.

Giroud a fost premiat la Londra de actrița Catherine Zeta-Jones și de fostul fotbalist uruguayan Diego Forlan.

Olandeza Lieke Martens (24 ani), atacanta echipei FC Barcelona, a câștigat luni premiul The Best pentru cea mai bună fotbalistă a anului. Martens, care a ajuns la Barca de la Rosengard, a cucerit anul acesta titlul european cu echipa Olandei. Ea a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului.

Sarina Wiegman, selecționera echipei Olandei, și-a adjudecat titlul de cea mai bună antrenoare de fotbal feminin după titlul continental cucerit în vară. Ea i-a devansat în clasament pe francezul Gérard Precheur și pe danezul Niels Nielsen.

Fostă internațională, cu 104 selecții, Wiegman i-a succedat în palmaresul premiului tehnicienei germane Silvia Neid.

Atacantul togolez Francis Koné, care a salvat viața a patru fotbaliști în ultimii opt ani, a primit premiul Fair Play în Gala The Best. Jucătorul echipei cehe Zbrojovka Brno (26 ani) i-a salvat viața portarului unei echipe adverse, Martin Berkovec, în februarie, care a fost gata să își înghită limba.

Africanul nu a fost prezent la ceremonie, premiul fiindu-i acordat unui membru al familiei de fostul fotbalist francez Marcel Desailly și de actorul britanic Patrick Stewart.

Premiul pentru cea mai frumoasă galerie a fost acordat suporterilor echipei scoțiene Celtic Glasgow.

Premiile The Best FIFA:

Cel mai bun jucător
Cristiano Ronaldo (Portugalia/Real Madrid) 43,16% 
Lionel Messi (Argentina/Barcelona) 19,25% 
Neymar (Brazilia/Paris Saint-Germain) 6,97%

Cea mai bună jucătoare
Lieke Martens (Olanda/Barcelona) 21,72% 
Carli Lloyd (SUA/Houston Dash) 16,28% 
Deyna Castellanos (Venezuela/Santa Clarita) 11,69%

Cel mai bun antrenor
Zinedine Zidane (Franța/Real Madrid) 46,22% 
Antonio Conte (Italia/Chelsea) 11,62% 
Massimiliano Allegri (Italia/Juventus) 8,78%

Cel mai bun antrenor de fotbal feminin
Sarina Wiegman (Olanda/naționala Olandei) 36,24% 
Gérard Précheur (Franța/Olympique Lyon) 12,64% 
Nils Nielsen (Danemarca/fără echipă) 9,37%

Cel mai bun portar
Gianluigi Buffon (Italia/Juventus) 42,42% 
Keylor Navas (Costa Rica/Real Madrid) 32,32% 
Manuel Neuer (Germania/Bayern Munchen) 10,10%

Premiul Puskas, pentru cel mai frumos gol
Olivier Giroud (Franța/Arsenal) 36,17% 
Oscarine Masuluke (Africa de Sud/Baroka FC) 27,48% 
Deyna Castellanos (Venezuela/Santa Clarita) 20,47%

Cea mai frumoasă galerie
Celtic (Scoția) 55,92% 
Borussia Dortmund (Germania) 36,20% 
FC Copenhaga (Danemarca) 7,88%

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite