Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
»

În 10 decembrie, ultimul act al Premiilor Nobel 2016. Ceremonii şi banchete cu mare fast

În 10 decembrie, cei 11 laureaţi de anul acesta îşi vor primi premiile. Cum Premiile Nobel sunt considerate a fi cele mai prestigioase din lume, ceremoniile de decernare şi banchetele în onoarea laureaţilor din Stockholm şi Oslo au fost transformate de organizatorii suedezi şi norvegieni în evenimente internaţionale majore care captează atenţia presei scrise, a radiourilor şi televiziunilor, precum şi a opiniei publice internaţionale.

10 Decembrie 2016, 08:30 (actualizat 10 Decembrie 2016, 08:45) | de Liliana Teică |
Ceremonia de înmânare a premiului pentru Pace, la Primăria Oslo
Ceremonia de înmânare a premiului pentru Pace, la Primăria Oslo
Ceremonie Premii Nobel Stockholm
Medalia Nobel
Testamentul lui Alfred Nobel
Medalia Nobel pentru Literatură
Ceremonia Premiilor Nobel pentru Pace Oslo
Preşedintele Columbiei Juan Manuel Santos, laureat al Premiului Nobel pentru pace 2016
Yoshinori Ohsumii laureatul Premiului Nobel pentri Fiziologie sau Medicină 2016
Laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie sunt Jean-Pierre Sauvage, Sir J. Fraser Stoddart şi Bernard L. Feringa
Bob Dylan, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură 2016
Oliver Hart şi Bengt Holmström laureaţi Premiul în Ştiinţe Economice în memoria lui Alfred Nobel
Laureaţii Premiului Nobel pentru Fizică 2016:  David J. Thouless, F. Duncan M. Haldane şi J. Michael Kosterlitz
Banchet Nobel 2015
Banchet Nobel

Sezonul Premiilor Nobel se încheie cu evenimentele Săptămănii Nobel 6-12 decembrie, care cuprinde conferinţe, dialoguri, concerte şi o expoziţie la Nobel Peace Center din Oslo.

În 10 decembrie, Nobelul pentru Pace este înmânat la Oslo, iar Premiile Nobel pentru Fizică, Chimie, Fiziologie sau Medicină, Literatură şi Premiul Sveriges Riksbank în Ştiinţe Economice în memoria lui Alfred Nobel sunt înmânate la Stockholm.

Laureaţii Nobel primesc o Diplomă, o Medalie Nobel şi un document care confirmă recompensa financiară. Anul acesta, suma este de 8 milioane de coroane suedeze (825.000 euro sau 875.000 dolari).

Fiecare Diplomă Nobel este o operă unică de artă creată de renumiţi arişti şi caligrafi suedezi şi norvegieni, iar Medaliile Nobel sunt lucrate de mână în aur verde de 18 carate şi sunt placate cu aur de 24 de carate.

Premiile sunt îmnmânate laureaţilor întotdeauna în data de 10 decembrie, când se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

Cine sunt Laureaţii Nobel 2016

(w300) LaureaÅ£iiLaureaţii Premiul Nobel pentru Fizică sunt David J. Thouless, F. Duncan M. Haldane şi J. Michael Kosterlitz pentru descoperirile teoretice legate de tranziţiile de fază topologică şi a fazelor topologice ale materiei.

Conform comunicatului de presă, laureaţii din acest an au deschis uşa către o lume necunoscută, unde materia poate exista în stadii neobişnuite. Ei au utilizat metode matematice avansate pentru a studia faze şi stadii neobişnuite ale materiei, iar mulţumită muncii lor de pionierat descoperirile vor avea aplicabilitate în ştiinţa materialelor şi electronică.

(w300) LaureaÅ£iiLaureaţii Premiului Nobel pentru Chimie sunt Jean-Pierre Sauvage, Sir J. Fraser Stoddart şi Bernard L. Feringa "pentru designul şi sinteza maşinilor moleculare".

Maşinile moleculare sunt molecule cu mişcări controlabile, care pot îndeplini o anume sarcină, atunci când se adaugă energie, care vor putea fi utilizate în medicină, în dezvoltarea de noi materiale, senzori şi sisteme de stocare a energiei.

(w300) YoshinoriLaureatul Premiului Nobel pentru Medicină este omul de ştiinţă nipon Yoshinori Ohsumi "pentru descoperirile sale legate de mecanismele de autofagiei", un proces fundamental în degradarea şi reciclarea componentelor celulare.

Descoperirile sale au impus o nouă paradigmă cu privire la procesele prin care celulele îşi reciclează propriul conţinut şi au deschis calea pentru înțelegerea importanţei fundamentale a autofagiei în multiple procese fiziologice, de la capacitatea de adaptare la înfometare şi până la răspunsul organismului în cazul unor infecţii.

(w300) Bob Dylan,Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură este cântăreţul, compozitorul şi poetul american american Bob Dylan, recompensat "pentru crearea unei noi forme de expresie poetică în marea tradiţie a muzicii americane" - conform anunţului făcut de către Academia Suedeză.

Cântece precum Blowin' in the Wind şi The Times They Are a-Changin' au devenit embleme ale mişcărilor anti-război şi pentru drepturile civile în lume. Artistul este cunoscut publicului mai ales datorită textelor sale de o mare sensibilitate.

(w300) PreÅŸedintLaureatul Premiului Nobel pentru Pace este preşedintele Juan Manuel Santos ''pentru eforturile sale de a pune capăt războiului civil, care în mai mult de 50 de ani a costat viaţa a peste 220 de mii de columbieni şi a dislocat aproape 6 milioane de persoane.''

Premiul este văzut, de asemenea, ca un tribut adus poporului columbian, care în ciuda marilor greutăţi şi abuzuri nu a abandonat speranţa într-o pace justă, şi tuturor părţilor care au contribuit la procesul de pace. Acelaşi tribut este adus, nu mai puţin, şi nenumăratelor victime ale războiului civil.

(w300) Oliver HarLaureaţii Premiului Sveriges Riksbank în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel sunt Oliver Hart şi Bengt Holmström "pentru contribuţiile lor la teoria contractului".

Noile instrumente teroretice create de Hart şi Holmström sunt importante pentru a înţelege contractele, din viaţa oamenilor şi a instituţiilor, dar şi a capcanelor ascunse în acestea.

Ceremoniile din Stockholm

La ceremonii participă şi membri ai Guvernului şi ai Parlamentului Suediei, alături de invitaţi străini, personalităţi din domeniul ştiinţei şi culturii, dar şi invitaţi suedezi, persoane implicate în acordarea premiilor sau care au ajutat prin donaţii sau alte forme de sprijin activităţile Fundaţiei Nobel.

(w620) Ceremonie

Ceremonia de înmânare a Premiilor Nobel pentru Fizică, Chimie, Fiziologie sau Medicină, Literatură şi a Premiului Sveriges Riksbank în Ştiinţe Economice în memoria lui Alfred Nobel are loc la sala de concerte Stockholms Konserthus, începând din anul 1926

Discursurile de prezentare elogiază Laureaţii, iar apoi regele Carl XVI Gustaf al Suediei înmânează fiecărui laureat Diploma şi Medalia Nobel.

Urmează Banchetul Nobel în onoarea laureaţilor, în Sala Albastră a Primăriei din Stockholm, cel mai rafinat şi sofisticat eveniment anual din Suedia. Banchetul este organizat cu mare fast şi foarte costisitor, deşi organizatorii vorbesc mereu de o reducere a costurilor pentru această noapte.

La banchet sunt invitate aproximativ 1300 de persoane, din care 250 de studenţi, şi fiecare laureat poate aduce până la 15 invitaţi. Pe lista ivitaţilor se află şi ambasadorii ţărilor de unde provin laureaţii. Oaspeţi de onoare sunt regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, regina Silvia,  prinţii şi prinţesele Casei Regale, prim-ministrul Suediei, precum şi şefii principalelor partide politice.

(w620) Banchet No

Banchetul Nobel în onoarea Laureaţilor, în Sala Albastră a Primăriei din Stockholm

Codul vestimentar este deosebit de strict: domnilor li se cere să poarte frac şi cămaşă şi cravată ori papion albe, iar doamnelor, rochii de seară. Singura excepție acceptată de la acest cod este costumul naţional.

Potrivit tradiţiei, de meniu, care este cunoscut abia atunci când invitaţii se aşeză la masă, se ocupă Chefi de top suedezi, iar vinurile sunt franţuzeşti. Florile pentru banchet sunt furnizate de oraşul italian San Remo, unde Nobel a trăit ultimii ani din viaţă, şi provin din provincia Imperia din regiunea italiană Liguria. Anul acesta, sala albastră a primăriei din Stockholm a fost decorată cu 26 de mii de garoafe în culori pastelate, cu nuanţe de şampanie şi tonuri de verde.

În timpul banchetului, care durează de obicei patru ore, fiecare laureat ţine un discurs, de cele mai multe ori într-o notă veselă, şi se fac două toastări ceremoniale: una pentru monarhul suedez şi alta, făcută de regele Suediei, în memoria lui Alfred Nobel. Discursurile şi toastările sunt anunţate de maestrul de ceremonii al banchetului, tradiţional un student suedez.

În 11 decembrie, regele şi regina invită laureaţii şi familiile lor la un dineu în Palatul Regal.

Ceremoniile de la Oslo

Din 1990, se organizează la Primăria Oslo. Premiul Nobel pentru Pace este înmânat de preşedintele Comitetului norvegian Nobel, în prezenţa regelui Harald al V-lea al Norvegiei şi a reginei Sonja, a membrilor Guvernului, a reprezentanţilor Parlamentului şi a altor invitaţi, mai multe sute de locuri fiind rezervate pentru cei care doresc să asiste la eveniment.

(w620) Ceremonia

Ceremonia de înmânare a premiului pentru Pace, la Primăria Oslo

Ceremonia este urmată de o procesiune cu torţe, în faţa Grand Hotel, unde la ora 19:00 începe Banchetul în onoarea laureaţilor, organizat de asemenea de Comitetului norvegian Nobel.

Premiile Nobel au fost instituite la iniţiativa savantului şi omului de afaceri suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei. Conform testamentului său, veniturile impresionantei sale averii sunt oferite în fiecare an sub formă de premii celor care au adus cele mai mari servicii umanităţii.

În total 885 de laureaţi şi 26 de organizaţii au primit premii, între 1901 şi 2016.

surse

nobelprize.org

 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 12°C
IASI 9°C 10°C
CLUJ 12°C 14°C
CONSTANTA 18°C 11°C
CRAIOVA 13°C 12°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Octombrie 2017, 05:34
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-10-2017
Deschidere: 7933.48
Maxim: 7952.73
Mimim: 7900.58
Variatie: -0.41%
BRD
12.24
0.48%
TLV
2.25
0.88%
SNP
0.28
0.7%
SNG
31.85
0%
TGN
398.00
0.25%
FP
0.84
0%
COTE
105.50
0.94%
TEL
29.75
0.5%
ATB
0.54
0.37%
EL
12.98
0%
ARHIVĂ ȘTIRI