Premiile Grammy 2023: Beyonce a devenit cel mai premiat artist din istoria galei | Lista câștigătorilor

Beyonce
Beyonce
6 februarie 2023, 12:17

Harry Styles, fost membru al trupei One Direction, s-a impus la această categorie cu materialul discografic ‘Harry’s House’, cel de-al treilea album solo al său.

„La naiba! Am fost extrem de inspirat de fiecare dintre artiştii nominalizaţi în această categorie alături de mine. Ascult muzica voastră atunci când sunt singur”, a declarat artistul britanic pe scena de la Crypto.com Arena din Los Angeles.

Harry Styles s-a impus şi la categoria „cel mai bun album pop vocal”.

Cântăreaţa Beyonce a adăugat la gala de duminică seară alte patru premii Grammy în palmaresul ei impresionant – care a ajuns la 32 de trofee – şi a devenit cel mai premiat artist din istoria galei, depăşind precedentul record (31 de premii) deţinut de regretatul dirijor de muzică clasică Georg Solti.

În pofida succesului uriaş de care s-a bucurat de-a lungul carierei sale, artista americană, în vârstă de 41 de ani, nu a câştigat niciodată premiul Grammy la categoria ‘albumul anului’. Duminică seară, ea s-a impus la patru categorii: ‘cel mai bun album dance/electronic’ (‘Renaissance’), ‘cea mai bună înregistrare dance/electro’ (‘Break my soul’), ‘cea mai bună interpretare tradiţională R&B’ (‘Plastic off the sofa’) şi ‘cel mai bun cântec R&B’ (‘Cuff It’).

Membrii cu drept de vot din The Recording Academy au împărţit premiile din celelalte categorii principale între mai mulţi artişti, iar Harry Styles şi Beyonce au fost învinşi în mod surprinzător de Bonnie Raitt şi de Lizzo. Astfel, Bonnie Raitt a triumfat la categoria ‘cântecul anului’ cu piesa ‘Just Like That’, iar Lizzo s-a impus la categoria ‘înregistrarea anului’ cu single-ul ‘About Damn Time’. La fel de surprinzător, cântăreaţa de jazz Samara Joy a câştigat premiul Grammy la categoria ‘cel mai bun artist debutant’.

Lizzo i-a dedicat acest premiu regretatului cântăreţ american Prince şi a spus că legendarul star pop a inspirat-o să compună o muzică pozitivă. De asemenea, ea a salutat-o pe Beyonce şi a dezvăluit în discursul ei de pe scenă că a chiulit de la cursuri în clasa a V-a pentru a merge să vadă un concert al vedetei americane.

Kendrick Lamar a câştigat duminică seară trei premii Grammy, impunându-se la categoriile ‘cel mai bun album rap’ (‘Mr. Morale & The Big Steppers’), ‘cel mai bun cântec rap’ (‘The Heart Part 5’) şi ‘cea mai bună interpretare rap’ (‘The Heart Part 5’).

Brandi Carlile a obţinut şi ea tot trei victorii, inclusiv la categoriile ‘cel mai bun cântec rock’ şi ‘cea mai bună interpretare rock’ cu piesa ‘Broken Horses’.

Cântăreaţa Adele a câştigat un premiu Grammy la categoria ‘cea mai bună interpretare pop solo’ cu single-ul ‘Easy on Me’, iar Bad Bunny s-a impus la categoria ‘cel mai bun album de muzică urbană’ cu materialul discografic ‘Un Verano Sin Ti’, un mare succes comercial al anului 2022. Starul portorican a deschis gala de duminică seară cu un microrecital plin de energie, susţinut pe ritmuri latino.

Premiul Grammy pentru cea mai bună coloană sonoră a unui joc video, atribuit pentru prima dată în istoria acestor recompense de prestigiu, a fost câştigat de americanca Stephanie Economou pentru muzica din ‘Assassin’s Creed Valhalla: Dawn Of Ragnarok’.

Un alt premiu acordat în premieră, pentru cel mai bun compozitor (de muzică non-clasică), a fost câştigat de Tobias Jesso Jr.

Cântăreaţa americană Taylor Swift s-a impus la categoria ‘cel mai bun videoclip’ cu o versiune de 10 minute a cântecului ei din 2012 ‘All Too Well’. Cel mai recent album al artistei americane, ‘Midnights’, a fost lansat anul trecut după încheierea perioadei de eligibilitate (octombrie 2021 – septembrie 2022) şi nu a putut să concureze în categoriile majore din 2023.

Însă cele mai spectaculoase recitaluri susţinute la gala de duminică seară au avut loc în cadrul unui segment special al show-ului, care a celebrat cea de-a 50-a aniversare a muzicii hip-hop. Cu această ocazie au urcat pe scenă legende ale acestui stil muzical, precum Public Enemy, Grandmaster Flash, Rakim, Queen Latifah, LL Cool J, Run-DMC, Busta Rhymes şi Missy Elliott.

În segmentul ‘In Memoriam’ au fost aduse omagii emoţionante unor artişti care au murit în 2022. Kacey Musgraves a omagiat-o pe Loretta Lynn interpretând cântecul ‘Coal Miner’s Daughter’, Sheryl Crow, Mick Fleetwood şi Bonnie Raitt au cântat piesa ‘Songbird’ în amintirea cântăreţei Christine McVie, iar rapperul Takeoff din grupul Migos a fost omagiat de Quavo şi ansamblul Maverick City Music.

Printre alţi câştigători de seamă ai show-ului de duminică s-au aflat Sam Smith şi Kim Petras, care s-au impus la categoria ‘cea mai bună interpretare pop a unui duo/grup’ cu piesa ‘Unholy’. Cei doi artişti au interpretat şi pe scena galei acest cântec, după o scurtă prezentare realizată de legendara cântăreaţă americană Madonna.

Un alt artist legendar, Willie Nelson, o personalitate de marcă a muzicii country, a câştigat două premii Grammy, însă nu a fost prezent la gală.

Rockerul britanic Ozzy Osbourne a câştigat şi el tot două premii, după ce s-a impus la categoriile ‘cel mai bun album rock’ (‘Pacient Number 9’) şi ‘cea mai bună interpretare metal’ (‘Degradation Rules’ – featuring Tony Iommi).

În prima parte a galei, actriţa americană Viola Davis şi-a înscris numele pe lista artiştilor de elită care au dobândit statutul ‘EGOT’, un acronim care desemnează personalităţile artistice recompensate de-a lungul carierelor lor cu toate cele patru premii majore din industria de divertisment – Emmy, Grammy, Oscar şi Tony.

Viola Davis a devenit cel de-al 18-lea câştigător ‘EGOT’ din istorie, după ce a primit un premiu Grammy la categoria ‘înregistrare audiobook, naraţiune şi storytelling’ pentru naraţiunea versiunii audio a volumului său de memorii ‘Finding Me’, lansat în 2022.

Cea de-a 65-a ediţie a galei Grammy Awards, organizată de The Recording Academy, s-a desfăşurat la Crypto.com Arena din Los Angeles. Evenimentul, difuzat de postul CBS şi platforma de streaming Paramount+, a fost prezentat pentru al treilea an consecutiv de actorul şi prezentatorul TV sud-african Trevor Noah.

Câştigătorii premiilor Grammy sunt aleşi de cei aproximativ 11.000 de membri cu drept de vot ai Academiei Naţionale de Arte şi Ştiinţe ale Înregistrărilor, o instituţie criticată în trecut pentru slaba reprezentare a artiştilor de culoare. În ultimii ani, instituţia americană a depus însă eforturi consistente pentru a-şi spori diversitatea în rândul membrilor săi.

La fel ca şi alte gale de premiere, ceremonia Grammy Awards s-a confruntat în ultima perioadă cu o scădere constantă a audienţei sale TV. Gala de anul trecut a atras doar 9 milioane de telespectatori, înregistrând penultima cotă de audienţă din istoria acestui eveniment

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite