Premierul Viorica Dăncilă ține ALDE la putere cu orice preț. A nominalizat trei membri ai ALDE pentru portofoliile vacante

11 septembrie 2019, 16:25

Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și Ștefan Băișanu sunt cei trei parlamentari ALDE care l-au trădat pe Călin Popescu Tăriceanu și au ales să rămână la guvernare alături de Viorica Dăncilă.

„Am decis să nominalizez reprezentanți ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma demisiilor din luna august. Am toată aprecierea pentru acei membri ai ALDE care au înțeles că România are nevoie de stabilitate și că importante sunt România și românii. Este important să continuăm guvernarea pentru a oferi stabilitate, să ne consolidăm imaginea României în plan extern”,  a afirmat Viorica Dăncilă, într-o declarație de presă făcută miercuri la Palatul Victoria.

Premierul explică mișcarea prin nevoia de stabilitate și respectarea promisiunilor față de electorat. Miza strategică este însă evitarea unui vot de încredere în Parlament, cerut de Constituție atunci când structura politică a guvernului se schimbă.

Tăriceanu a anunțat că cei trei vor fi excluși din partid și o acuză pe Viorica Dăncilă că se folosește de un tertip pentru a evita votul din Parlament. Lista nominalizaților a fost trimisă la Cotroceni, împreună cu alte trei nume pentru portofoliile conduse acum de interimari.

Șeful ALDE spune că îi va transmite președintelui Klaus Iohannis să nu semneze decretele de numire, pentru că partidul său a decis statutar să plece din guvern.

Tăriceanu contestă și alegerea lui Teodor Meleșcanu în fruntea Senatului, pe care îl acuză că a tradat ALDE, după ce el însuși a votat pentru plecarea de la putere.

Premierul a făcut propuneri și pentru posturile ocupate acum de interimari: deputatul PSD Camelia Gavrilă la Educație, Dan Chirilă, în prezent secretar de stat, la Interne și consilierul său Dan Matei pentru funcția de vicepremier.

Viorica Dăncilă l-a anunțat la telefon pe președintele Klaus Iohannis că îi trimite lista cu cele 6 nume. Șeful statului a respins deja un prim set de propuneri făcute de premier, după ce miniștrii ALDE au demisionat și i-a cerut să meargă în Parlament pentru un nou vot de încredere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite