Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Dăncilă, față în față cu prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans. Premierul și-a exprimat dorința ca dezbaterea de miercuri din PE să fie "argumentată" și "constructivă"

Premierul Viorica Dăncilă a avut marți seară, la Strasbourg, o întrevedere cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene. Temele principale: modificările aduse legilor justiției, protocoalele secrete dintre servicii și diferite instituții judiciare, evaluările MCV. Discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă "constructivă", se arată într-un comunicat al executivului. La discuții au mai participat ministrul Justiției, Tudorel Toader, ministrul Fondurilor europene și ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb, și europarlamentarul Dan Nica.

02 Octombrie 2018, 11:28 (actualizat 03 Octombrie 2018, 00:09) |
Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Frans Timmermans
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

ACTUALIZARE 21.50 "În cadrul discuțiilor, desfășurate într-o atmosferă constructivă, au fost abordate teme aflate pe agenda europeană, precum și pe cea a dezbaterilor actuale din cadrul Parlamentului European", se arată într-un comunicat al guvernului. Șeful executivului a reiterat intenția României de a acționa pentru promovarea interesului european și pentru asigurarea unui mandat de succes, care să evidențieze importanța unității și evitarea diviziunilor la nivel european.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat dorința ca dezbaterea de miercuri din Parlamentul European, să fie "argumentată și constructivă".

"În cadrul întrevederilor au fost abordate aspecte privind modificările aduse legilor justiției din România, despre protocoalele secrete dintre serviciile de informații și diferite instituții judiciare din România", se confirmă în comunicat.

"Cu privire la evoluțiile din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, au fost abordate aspecte legate de evaluările cuprinse în rapoarte, primul-ministru arătând că acestea nu reflecta în întregime realitatea în domeniu. Premierul român a reiterat deschiderea de a continua consultările cu Comisia de la Veneția", se arată în finalul documentului.

La întrevedere au mai participat miniștrii Rovana Plumb, Tudorel Toader și europarlamentarul Dan Nica.

ACTUALIZARE Telejurnal 20.00 Întâlnirea a durat aproximativ o oră.

Frans Timmermans a ieșit destul de preocupat, ușor grăbit, în timp ce premierul Viorica Dăncilă avea un aer degajat, a transmis Lucian Pîrvoiu.

Nu există deocamdată un comunicat oficial privind conținutul discuțiilor, a precizat corespondentul Știrilor TVR.

ACTUALIZARE Telejurnal 19.00 Împreună cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, prim ministrul Viorica Dăncilă a încercat să îl convingă pe Timmermans că ceea ce la Bruxelles este considerat un atac la adresa statului de drept nu este decât o reformă a justiției, a transmis Lucian Pîrvoiu pentru Telejurnal 19.00.

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni seară, că va merge, marți, la Strasbourg, împreună cu premierul Viorica Dăncilă, pentru a discuta cu prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, căruia îi va cere recomandări punctuale.

Luni au avut loc la Strasbourg dezbateri aprinse în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European (LIBE), unde s-a discutat situația din România. Prezent la dezbateri, prim-vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans, a criticat dur modificările aduse legilor Justiţiei în România și a avertizat că CE nu va ezita să aducă „în faţa instanţei guvernul român, dacă regulile sunt încălcate”.

Timmermans a precizat că oficialii de la Bruxelles vor evalua cu foarte mare atenție legile adoptate și conformitatea lor cu legea europeană.

"Legile nu au fost încă promulgate, nu este încă prea târziu pentru ca instituțiile române să dea un pas înapoi. În orice caz, Comisia va evalua cu foarte mare atenție legile adoptate și conformitatea lor legea europeană. În următorul MCV, de luna viitoare, vom face o evaluare a raportului. Situația față de ultimele rapoarte s-a deteriorat (...) Un pas înapoi ar fi o mare dezamăgire pentru toți prietenii României, dar mai ales pentru cetăţenii români. (...) Ar fi o tragedie dacă în ultimul kilometru al maratonului aţi începe să alergaţi în cealaltă direcţie. (...) Dacă vom ajunge la concluzia că regulile sunt încălcate, nu vom ezita să luăm măsurile necesare, chiar să aducem în fața instanței guvernul român. Între timp, facem apel la guvernul României să readucă pe calea cea bună procesul de reforme", a declarat Timmermans, în şedinţa Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European.

Miercuri, în plenul de la Strasbourg, va avea loc o dezbatere pe tema statului de drept în țara noastră, la care este invitat și premierul Dăncilă.

În luna noiembrie, Parlamentul European urmează să voteze o rezoluție în urma acestei dezbateri.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 12°C
IASI 11°C 13°C
CLUJ 11°C 11°C
CONSTANTA 12°C 11°C
CRAIOVA 13°C 11°C
BRASOV 11°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Martie 2019, 18:02
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-03-2019
Deschidere: 7883.39
Maxim: 7947.65
Mimim: 7880.14
Variatie: 0.82%
BRD
12.70
1.11%
SNG
30.40
0%
SNP
0.36
1.11%
FP
0.89
0.45%
TLV
2.07
0.97%
EBS
158.85
1.58%
TGN
334.50
0.44%
COTE
77.20
0.13%
TEL
20.80
0.24%
SIF1
2.15
1.38%
ARHIVĂ ȘTIRI