Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Premierul Victor Ponta s-a rugat la Peştera Sfântului Apostol Andrei

Premierul Victor Ponta a participat, sâmbătă, la slujba religioasă de la Mănăstirea "Sfântul Andrei" din judeţul Constanţa, apoi a stat la coadă pentru a intra în peştera Sfântului Andrei pentru a se ruga şi a aprinde lumânări.

30 Noiembrie 2013, 15:47 |
Peştera Sfântului Andrei

Premierul Victor Ponta a participat sâmbătă la slujba religioasă de la mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, unde s-a rugat pentru mai multă sănătate şi pentru mai multă linişte.

Sfânta Liturghie de ziua Sfântului Apostol Andrei, la care au fost prezenţi mii de credincioşi, a fost oficiată de către un sobor de ierarhi din ţară şi din străinătate, în frunte cu arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului a rostit un cuvânt de mulţumire celor care au luat parte la slujba Sfântului Andrei. „Sunteţi primul premier care vine aici“, a remarcat ÎPS Teodosie. Prelatul l-a felicitat pe Victor Ponta pentru onomastica fiului său, care poartă numele Andrei.

După terminarea slujbei, premierul Victor Ponta, împreună cu vicepremierul Gabriel Oprea şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, s-au aşezat la coadă alături de toţi credincioşii pentru a  intra în peştera  Sfântului Andrei şi a se ruga.

Întrebat pentru ce s-a rugat, premierul Ponta a răspuns că s-a rugat pentru fiul său Andrei, precum şi "pentru mai multă sănătate şi pentru mai multă linişte".

'"Vreau să urez 'La mulţi ani!' tuturor celor care îşi serbează ziua de nume, mă bucur foarte mult că înainte de Ziua Naţională este ziua patronului religios al României, Sf. Andrei. Îmi doresc ca în aceste zile, vremea fiind foarte frumoasă, să fim cu toţii mai liniştiţi şi să facem lucruri bune", a spus Ponta, citat de Agerpres.

Premierul a fost întrebat de jurnalişti ce cadou i-a făcut fiului său de ziua onomastică, iar el a răspuns că drept cadou îl va lua pe Andrei duminică la parada militară din Bucureşti.

Ponta a dat un răspuns şi la remarcile ziariştilor că s-a aşezat la coadă alături de credincioşi şi a spus că nici la alte evenimente religioase, cum ar fi la sărbătoarea Sfintei Parascheva, nu s-a dus niciodată în faţă. "Ar fi o lipsă de respect pentru cei care stau la coadă şi, după cum aţi văzut, nu mi-a căzut rangul", a spus premierul.

Primul ministru a fost întrebat de vârstnicii veniţi la biserică dacă le va mări pensiile la anul, iar el le-a garantat că de la 1 ianuarie pensiile se vor mări.

Ca în fiecare an, mii de pelerini au venit să se roage la peştera Sfântului Andrei din localitatea constănţeană Ion Corvin.

 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI °C °C
CLUJ °C °C
CONSTANTA 12°C 10°C
CRAIOVA 11°C 9°C
BRASOV °C °C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Noiembrie 2017, 14:07
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-11-2017
Deschidere: 7716.26
Maxim: 7774.77
Mimim: 7716.26
Variatie: 0.72%
SNG
31.45
1.92%
BRD
12.90
0.31%
TLV
2.14
0.71%
FP
0.84
0%
TRP
0.39
0.26%
SFG
33.10
0.3%
TGN
387.00
1.57%
TEL
25.20
0.2%
SNN
7.52
0.4%
SIF1
2.62
0.57%
ARHIVĂ ȘTIRI