Premierul ucrainean: Ucraina avansează spre familia europeană, iar Rusia spre o viaţă în spatele Cortinei de fier

UE - Ucraina - Rusia
UE - Ucraina - Rusia
3 iunie 2022, 14:27

„Ucraina avansează cu încredere spre obiectivul său: a trăi într-o ţară democratică, liberă, în cadrul familiei europene”, a apreciat Şmigal într-un mesaj pe contul său Telegram.

Rusia, în schimb, „se apropie de o viaţă în spatele ‘Cortinei de fier’ şi de izolare de lumea dezvoltată”, a denunţat el.

„Destinul nostru este doar libertatea”, a subliniat şeful guvernului ucrainean, afirmând că „Ucraina va câştiga fără îndoială” războiul declanşat de Rusia.

Kievul speră să obţină statutul oficial de candidat la aderarea la Uniunea Europeană până la sfârşitul lunii iunie, chiar dacă Cele 27 de state membre sunt împărţite în această chestiune. Preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele în exerciţiu al UE, a apreciat la începutul lunii mai că o aderare a Ucrainei va lua „decenii”, iar, între timp, a propus crearea unei „comunităţi politice europene” pentru a ancora mai rapid Ucraina în Europa.

La rândul său, Ministerul ucrainean de Externe a enumerat vineri, când se împlinesc 100 de zile ale invaziei ruse, trei cerinţe pentru ca Ucraina să câştige războiul: sancţiuni, arme şi statutul de candidat la aderarea deplină la Uniunea Europeană, notează EFE.

„Principalii piloni ai victoriei noastre rămân aceiaşi: o presiune de sancţiuni maximă la adresa Rusiei, furnizarea armelor necesare şi acordarea Ucrainei a statutului de candidat pentru aderarea deplină la UE”, se arată în comunicatul MAE ucrainean, citat de Ukrinform.

Diplomaţia ucraineană subliniază că „pentru a opri crimele Rusiei împotriva poporului ucrainean”, distrugerea economiei ucrainene şi „şantajarea întregii lumi” cu foametea, „trebuie să continue sprijinul constant pentru Ucraina”.

„Asistenţa acordată statului nostru astăzi este cea mai bună investiţie în pace şi dezvoltarea durabilă pentru întreaga omenire”, se mai spune în text.

Potrivit MAE ucrainean, în cele 100 de zile de război, „Kremlinul nu şi-a atins principalul obiectiv: cucerirea Ucrainei”.

Dimpotrivă, „Rusia a devenit cel mai sancţionat stat din lume, iar activităţile sale în organizaţiile internaţionale şi participarea sa la evenimente internaţionale au fost semnificativ restricţionate sau suspendate”, indică acesta.

„Armata ucraineană rezistă cu curaj şi a eliberat teritorii în diferite regiuni. Ucraina este hotărâtă să obţină o victorie deplină asupra invadatorului rus”, subliniază comunicatul MAE ucrainean.

Regimul preşedintelui rus Vladimir Putin „trebuie să-şi piardă orice influenţă asupra lumii şi capacitatea de a desfăşura o agresiune externă, de a efectua operaţiuni informaţionale (de dezinformare) şi psihologice, de a răspândi corupţia şi de a manipula istoria şi cultura pentru a-şi proteja interesele agresive”, afirmă diplomaţia Kievului.

De asemenea, MAE ucrainean cere comunităţii internaţionale să susţină crearea unui tribunal special care să investigheze crimele legate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

„Criminalii ruşi trebuie aduşi în faţa justiţiei în acelaşi mod în ca liderii Germaniei naziste”, se mai subliniază în comunicat.

Diplomaţia ucraineană îşi exprimă de asemenea încrederea că victoria Ucrainei în război va da un impuls pentru reînnoirea arhitecturii generale a securităţii mondiale şi crearea unor mecanisme eficiente „care să împiedice repetarea agresiunii ruse sau a oricărei alte agresiuni internaţionale”.

 

Sursa: Agepres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite