Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TVR INFO

Premierul român Victor Ponta dă explicaţii la Bruxelles

Premierul Victor Ponta merge miercuri la Bruxelles unde începe o vizită de două zile pentru a explica oficialilor europeni situaţia politică de la Bucureşti, dar şi pentru discuţii despre apropiatul raport pe justiţie, potrivit Jurnalului TVR.

11 Iulie 2012, 14:12 |

VIDEO
Victor Ponta dă explicaţii la Bruxelles
Pe lângă întâlnirile de la Parlamentul European, premierul Ponta merge şi la Comisia Europeană şi la Consiliul Uniunii Europene - două instituţii care nu şi-au ascuns îngrijorarea faţă de evenimentele din România.

În cursul după-amiezii premierul Victor Ponta se va întâlni cu liderul grupului socialist, Hannes Swoboda, şi cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, tot socialist. Ambii au declarat recent că, ţinând cont de complexitatea sistemului constituţional românesc şi de slăbiciunile structurale, Comisia Europeană, din poziţia sa de gardian al tratatelor, ar trebui să analizeze deciziile luate la Bucureşti, astfel încât disputele inter-instituţionale să fie rezolvate rapid.

Ponta ar fi dorit să se întâlnească şi cu Joseph Daul, liderul grupului Partidului Popular European, însă a fost refuzat. Marţi, după întâlnirea cu o delegaţie PDL, condusă de Vasile Blaga, Daul a precizat că nu doreşte să-l întâlnească pe Victor Ponta decât după ce guvernul va aplica deciziile Curţii Constituţionale.

Joi, premierul discută cu şeful Comisiei Europene, Jose Barroso, şi cu preşedintele Consiliului, Herman van Rompuy. Va încerca să le explice situaţia şi evoluţiile politice de la Bucureşti şi, nu în ultimul rând, va discuta despre posibila amânare a raportului privind reformele din justiţie şi mersul luptei anticorupţie.

Comisia ar urma să publice monitorizarea miercurea viitoare, dar informaţii neoficiale vorbesc despre încercarea autorităţilor române de a amâna publicarea raportului, invocând o regulă nescrisă, şi anume, în perioade de campanie electorală nu e înţelept să arunci pe piaţă o analiză a unei instituţii europene ce poate fi folosită ca armă electorală de o tabără sau de cealaltă.

O discuţie similară a fost aici la Bruxelles, în 2010, când au avut loc alegeri legislative în Bulgaria, dar până la urmă raportul nu a fost amânat, pentru că scrutinul s-a ţinut cu două săptămâni înainte de raport.

O corespondenţă de la Bruxelles, seamnată Magdalena Moreh.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 10°C
IASI 9°C 10°C
CLUJ 6°C 6°C
CONSTANTA 9°C 9°C
CRAIOVA 5°C 10°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 27 Februarie 2020, 20:22
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 27-02-2020
Deschidere: 9704.82
Maxim: 9726.23
Mimim: 9559.84
Variatie: -1.47%
TLV
2.50
1.4%
SNG
33.65
0.44%
FP
1.32
1.49%
BRD
15.48
2.7%
EL
10.45
1.46%
SNN
15.02
0.93%
SNP
0.39
1.66%
TGN
303.50
1.47%
TRP
0.31
5.7%
DIGI
33.50
2.06%
ARHIVĂ ȘTIRI