Premierul revine cu precizări: Vorbim de oportunitatea unui referendum privind pedepse drastice – închisoarea pe viață sau castrarea chimică

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă
27 iulie 2019, 20:09

„Stimaţi oameni politici, vorbim de analiza oportunităţii unui referendum pentru implementarea unor pedepse drastice pentru criminali, violatori şi pedofili, precum închisoarea pe viaţă sau castrarea chimică. Aceste măsuri au nevoie de o validare populară înainte de a fi aplicate. Nu vedeţi necesară o consultare publică pentru introducerea unor astfel de măsuri? Nu vi se pare normal să fie adoptate doar cu acordul cetăţenilor români?”, a scris Viorica Dăncilă.

Premierul subliniază că se va acţiona şi în Parlament „pentru modificări care vor viza corectarea deficienţelor legislative pe care grupul de lucru interinstituţional le va identifica”.

„Am spus de nenumărate ori că vreau consens şi dialog cu românii, fie că unora sau altora nu le convine acest lucru. Vă rog pe toţi cei abilitaţi, indiferent de culoarea sau apartenenţa dumneavoastră politică, să ne concentrăm pe măsuri reale. Vreau să vă reamintesc că responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat o poartă întreaga clasă politică şi este strict datoria noastră să găsim soluţii”, a subliniat Viorica Dăncilă.

Prim-ministrul a anunţat sâmbătă că analizează posibilitatea convocării unui referendum pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite