Premierul Orban: Cluburile ar putea fi închise după ora 22. Solicit controle la terase, restaurante, piețe, supermarketuri, benzinării, transport public, parcuri

11 iulie 2020, 09:49

 

 

 

 

Premierul Ludovic Orban a declarat că unele cluburi ar trebui închise pentru că nu respectă regulile și a cerut controale în restaurante, supermarketuri și piețe. „Avem informații că sunt restaurante care, de fapt, au deschis”, a spus șeful Guvernului.
În ceea ce privește activitățile care trebuie controlate cu prioritate, în ceea ce privește comerțul, solicit orientarea controalelor în supermarketuri, în piețe, cu precădere în piețele închise sau semiînchise. De asemenea, va trebui să controlăm și târguri, bâlciuri, chiar dacă se organizează în aer liber va trebui să asigurăm respectarea regulilor”, a spus Orban.
Acesta a cerut verificări și în metrou, transport feroviar și a cerut benzinăriilor să ofere spre vânzare măști pentru cei care trebuie să folosească spațiile închise.
Terasele, este foarte clar, mai ales terase de fițe, terase unde nu se respectă regulile și unde nici măcar personalul angajat nu respectă regulile, iar multora dintre patroni nici măcar nu le trece prin cap să facă cel mai mic demers pentru a asigura regulile”, a mai spus premierul.
Acesta susține că unele cluburi ar trebui închise.
Sunt unele cluburi care, sincer, părerea mea e că ar trebui închise. Și aici va trebui să ne gândim foarte serios dacă luăm și noi măsuri care au fost luate în alte țări, ca după ora 22 sau 23 să se închidă astfel de activități. Va trebui să facem o analiză și dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea normelor putem să luăm astfel de decizii”, a precizat Orban.
Șeful Guvernului a mai spus că unele restaurante s-au deschis.
Avem informații clare că sunt restaurante în spații închise care fructificând reglementarea conform căreia se permite organizarea de evenimente private în spații închise cu până la 20 de persoane, de fapt au deschis și servesc clienții în interior”, a declarat Ludovic Orban.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite