Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen și Nicolae Ciucă
Ursula von der Leyen și Nicolae Ciucă
31 mai 2022, 22:08

„Premierul a subliniat eforturile depuse de autorități, dar și de societatea civilă în gestionarea refugiaților din Ucraina și a exprimat aprecierea României față de eforturile Comisiei Europene de a sprijini statele care joacă un rol important în gestionarea acestei situații”, se arată într-un comunicat de presă.

România a salutat sprijinul Comisiei Europene în accesarea fondurilor disponibile la nivel european prin Fondul pentru azil, migrație și integrare și Fondul pentru gestionarea frontierelor și viză.

Nicolae Ciucă a subliniat importanța emiterii de către Comisia Europeană a unei opinii pozitive privind Republica Moldova, care să recunoască perspectiva sa europeană și să recomande statutul de candidat la aderare.

De altfel, Nicolae Ciucă s-a întâlnit astăzi și cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Cei doi au discutat despre situația de securitate din regiune și despre susținerea de care se bucură Republica Moldova în comunitatea europeană.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite