Premierul Nicolae Ciucă, de Ziua Bucovinei: Perseverenţa oamenilor de cultură şi a celor politici din acea perioadă reprezintă un exemplu din care avem de învăţat şi astăzi

De Ziua Bucovinei, mesajul trebuie să fie unul de unitate - a transmis duminică premierul Nicolae Ciucă, afirmând că frumuseţea aparte a acestei zone, tradiţiile încă vii, valorile culturale şi toată încărcătura istorică a acestor locuri ''ne încântă sufletul, fac parte din identitatea noastră ca români şi ne reprezintă în faţa întregii lumi''.

28 Noiembrie 2021, 10:36 (actualizat 28 Noiembrie 2021, 10:38) |
Nicolae Ciucă, la predarea mandatului de la MApN

"Marcăm astăzi 103 ani de la realipirea ţinutului Bucovinei la România Mamă, un act istoric care a precedat, în 1918, cu doar câteva zile, un alt moment de suflet pentru neamul românesc şi cel mai important al istoriei noastre, Marea Unire. După aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a teritoriului românesc. Indiferent de contextul politic, au continuat să simtă şi să gândească româneşte pe întreg ţinutul bucovinean'', se arată în mesajul transmis de premier.

Nicolae Ciucă spune că  perseverenţa oamenilor de cultură şi a celor politici din acea perioadă, susţinuţi şi de voinţa populară, reprezintă un exemplu pentru azi:  ''Smulşi fără voia lor din trupul Moldovei de puterile străine ale acelor vremuri, bucovinenii au continuat să creadă în destinul lor, de a reveni între vechile hotare, chiar dacă istoria i-a ţinut departe de fraţii lor români. Perseverenţa oamenilor de cultură şi a celor politici din acea perioadă, susţinuţi şi de voinţa populară, reprezintă un exemplu din care consider că avem de învăţat şi astăzi, despre rădăcinile care ne unesc pe noi toţi şi care ne dau puterea de a depăşi orice obstacol, oricât de insurmontabil poate să pară pentru unii.''

Frumuseţea aparte a Bucovinei, tradiţiile încă vii, valorile culturale şi toată încărcătura istorică a acestor locuri ne încântă sufletul, fac parte din identitatea noastră ca români şi ne reprezintă în faţa întregii lumi -  adaugă şeful Guvernului.

''Avem o datorie sfântă să păstrăm intacte toate aceste valori, din respect faţă de strămoşi şi pentru a duce mai departe povestea acestui leagăn al Moldovei istorice. De Ziua Bucovinei, mesajul trebuie să fie unul de unitate. Contextul crizei sanitare ne obligă să luăm cele mai bune măsuri pentru a trece cu bine de această perioadă. Împreună putem reuşi!'', a transmis Nicolae Ciucă.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI